Documentarul prezintă atat istoria trupei VUNK, din 1989, de când fondatorii trupei, Cornel ILIE și Nicu Sârghea, erau în clasa a patra, cât şi modul în care s-a dezvoltat industria muzicală românească.
“Am ales să lansăm acest documentar la TIFF pentru că el trebuie văzut nu numai de fanii Vunk cât şi de cei care nu ne plac sau nu au auzit încă de noi.
Nu este doar istoria noastră, este istoria unor momente importante din muzica românească din ’90 până în prezent. Să nu uităm că Vunk a fost prima formaţie care a lansat un videoclip în 1999.
Povestim despre cât de greu este să rezişti de-a lungul anului, să ştii să valorifici fiecare şansă şi să crezi până la capăt în visul tău.
Se vor regăsi în documentar nu numai cei din industia muzicală, cât şi toti cei care au o pasiune din care vor să trăiască. Noi suntem cel mai bun exemplu, că indiferent câte obstacole trebuie să depăşeşti, important e să nu renunţi niciodată. Nu sunt obstacole, sunt doar lecţii pe care trebuie să le-nveţi şi să nu le mai repeţi.
Mesajul principal cu care vrem să rămâna cei care vor vedea documentarul este să fie autentici, să-si asculte sufletul, să creadă în ei şi să nu se teamă de judecăţile celor din jur. Indiferent că sunt muzicieni sau activează în alte domenii. Nu sunt singuri, suntem mulţi, a declarat Cornel ILIE, liderul trupei Vunk.
Regizor: Silviu Munteanu. Casă de producţie: TNT Studio.
Despre Trupa Vunk: de peste 13 ani, Trupa Vunk este trupa premierelor în rockul românesc. Cel mai bun concert românesc, primul show multimedia, primul afiș exclusiv din gifuri sau primul videoclip filmat live pe Facebook. Show-uri spectaculoase, utilizarea celor mai noi tehnologii și cântece ce aveau să fie pe primul loc în topurile radio de-a lungul a multor săptamani: “Pleacă”, “Așa și”, “Scapă-mă de ea” sau “Numai la doi”. În mai 2017, s-a lansat cel de-al 8 album al trupei, Extrovertit, în cadrul celui mai grandios show indoor,” Secretul tău.”