VUNK continua seria premiilor, primind Premiul Best Band Performance la Gala Romanian Top Hits ce a avut loc in week-end-ul trecut la Bacau.
Mai surprinzator pentru cei patru baieti a fost ca cei de la fan-clubul Vunk din Bacau le-au facut cadou, inainte de inceperea galei, cate un tricou personalizat cu mesajul "Voi sunteti premiul nostru". Aceasta a fost si tinuta cu care Vunk s-au urcat pe scena sa ridice premiul.
"Imediat dupa terminarea probelor de sunet, fanii ne-au adus aceste tricouri facute de ei. Desi tinuta noastra pentru aceasta gala a fost alcatuita din colectia toamna-iarna H&M pe 2011, am hotarat sa adaugam si aceste tricouri la aparitia noastra. Pozele pe care le-am postat pe pagina noastra de Facebook, imediat dupa premiere, au avut un succes extraordinar, asa ca poate cei de la H&M se hotarasc sa foloseasca ideea asta in urmatoarele colectii.", spune Cornel Ilie.
Premiul primit de Vunk este al 5-lea din acest an, dupa Premiul de Excelenta "Gala 10 pentru Romania", Cea mai buna trupa rock si Cel mai bun album rock la Premiile "Radio Romania", Cel mai bun album rock din partea Uniunii Compozitorilor si Muzicologilor din Romania si se pregatesc pentru Romanian Music Awards din 16 septembrie de la Brasov, unde sunt nominalizati la Best Rock cu "Vreau o tara ca afara".