"Suntem putin coplesiti de succesul imediat al campaniei noastre si incercam sa tinem pasul si sa citim toate ideile celor care scriu pe pagina noastra de Facebook. Este evident ca romanii, si de-aici si de peste hotare, vor sa fie ascultati, sa-si spuna nemultumirile si sa-si aduca o contributie, chiar la nivel de idee, la o schimbare in bine a situatiei destul de grele din Romania. Urmatorul pas este sa incepem si actiuni concrete de aplicare a mesajului nostru, "Vreau o tara ca afara", sa aratam ca Romania este un loc in care se poate trai frumos si linistit, daca noi, cei care traim aici, ne schimbam si noi putin ca mentalitate." a declarat Cornel Ilie.
Premiera clipului se va face in concertul "Vreau o tara ca afara", de pe 17 decembrie, orele 21, din Club Prometheus. Acesta este si ultimul concert de club din 2010 al celor de la VUNK. Pe langa premiera clipului, o alta premiera in acest concert va fi interpretarea unor hituri VUNK in orchestratii de tango, vals sau bossa-nova.