Vara aceasta, Vunk te ajută să descoperi locul minunat din orașul tău, unde poți vedea cel mai frumos apus de soare. Cornel Ilie știe cum să obții atmosfera de vacanță, fără să ieși din cartierul tău, fără să cheltuiești bani sau timp. Plaja, șezlongul și cocktailul preferat sunt la o apăsare de buton distanță.
„Nu avem nevoie de pașaport, noi luăm liftul până la opt. N-avem nevoie de autostradă, coborâm pe balustradă” spune Cornel Ilie într-un cântec care, de azi, are videoclip nou. Imaginile sunt filmate într-o bancă din mijlocul Bucureștiului, tocmai pentru a arăta că decorul perfect pentru o vacanță reușită ține de noi și de toți ai noștri.
„Cântecul Un sărut sărat și un răsărit este povestea oricăror oameni care își pot transforma orice loc în care se află în cel mai exotic loc. Într-o plajă, unde să-și petreacă vara. Marea, oceanul sau orice înseamnă pentru ei vară.” – Cornel Ilie
Importanți sunt oamenii care ne stau alături, mai spune Cornel. În viața personală sau la job. Astfel, în premieră, în noul videoclip filmat de Vunk vara aceasta, au jucat angajații din bancă, nu actori profesioniști, cum se întâmplă de obicei. Vunk i-a provocat pe ofițerii bancari să lase pentru o zi liniile de credite și să plece în vacanță, pe plaja de pe bloc.
„De la biroul văzut în cursul săptămânii, cu întâlniri și diverse taskuri de pe laptop, la o nouă viziune: biroul de weekend, cu muzică faină, camere de filmat și oameni plini de energie frumoasă. A fost prima experiență pe un platou de filmare pentru mine, dar acum știu sigur că nu vreau să fie și ultima; dacă până acum trăiam și mă bucuram de piesele Vunk din spatele unui ecran, de acum știu că am contribuit și eu la povestea noului lor videoclip, filmat în minunata noastră căsuță, banca în care muncim. Anul acesta, pentru mine, a fost o triplă aniversare: am împlinit 30 de ani și eu, și banca la care lucrez, precum și trupa Vunk.” – Vlad Chirițescu, Senior Project Manager
Ce a ieșit vedeți în clipul lansat astăzi, pe Youtube, la 12 fix, după 30 de ani de noroc ai trupei Vunk.