Sunteti interesat de achizitia unei masini? Daca ati ales deja modelul dorit nu va mai ramane decat sa cautati cea mai avantajoasa modalitate de plata. Daca nu dispuneti de resurse proprii, aveti urmatoarele posibilitati de finantare: credit bancar (nevoi personale sau auto) sau leasing.
In randurile care urmeaza, vom evidentia diferentele dintre credit auto, credit de nevoi personale si leasing auto. Toate cele trei optiuni presupun achizitia bunului mult dorit in rate lunare, iar rata lunara (conform normelor BNR) nu trebuie sa depaseasca 30% din venitul net al familiei.
Si totusi, care este diferenta?
In cazul creditului de nevoi personale:
* nu se solicita avans
* nu se solicita garantii sau giranti
* durata de aprobare a creditului: maxim 2 zile
* este singura varianta in care solicitantul primeste direct banii in contul lui (nu se transfera in contul dealer-ului auto) iar apoi se poate achizitiona masina cu „banii in mana”
* banca nu solicita a fi mentionat scopul creditului sau dovezi ale utilizarii acestuia
* este cea mai uzitata modalitate de finantare a masinilor second-hand (comisioanele si dobanzile bancare sunt mult mai mari pentru creditele auto pentru masini second-hand, sunt restrictii de vechime a masinii si este necesara evaluarea masinii, pe cheltuiala solicitantului de credit)
* masina/polita de asigurare nu se mai gajeaza/cesioneaza in favoarea bancii (ca la creditul auto) si solicitantul este proprietarul masinii inca de la inceput (nu dupa lichidarea datoriei, ca la leasing)
* se pot imprumuta pana la 20.000 EUR pe 10 ani, prin credit de nevoi personale fara garantii, iar prin adaugarea unei garantii (teren, imobil, depozit) suma imprumutata poate acoperi valoarea oricarei masini (cu conditia ca rata lunara sa nu depaseasca 30% din venitul net – din salarii, chirii, dividende, comisioane din vanzari etc)
In cazul creditului auto:
* proprietarul bunului este clientul (utilizatorul) inca de la inceputul perioadei de creditare (nu la sfarsit, ca la leasing);
* bunul se asigura obligatoriu FULL CASCO, costurile de asigurare sunt suportate de catre client sau oferite gratuit de catre banca (atentie la campaniile promotionale);
* creditul este garantat cu autoturismul achizitionat si polita de asigurare FULL CASCO cesionata in favoarea bancii;
* comisionul initial se aplica la valoarea creditului acordat de banca, deci mai putin avansul (nu la valoarea masinii, indiferent de avans, ca la leasing);
* avans minim 0%, maxim oricat; perioada de creditare poate ajunge pana la 10 ani
* contractul de credit se incheie in RON/EUR/USD si se ramburseaza in aceeasi moneda, fara costuri suplimentare (la leasing contractul se incheie in EURO si se achita lunar in RON la cursul BNR + 1% in medie)
* rambursarea anticipata se poate face dupa minim 6 luni de la semnarea contractului de credit;
* conditiile de creditare nu sunt supuse negocierii, alternativa fiind alegerea celui mai avantajos dintre produsele disponibile in cadrul bancii respective;
* unele banci solicita cartea masinii sa ramana la banca
* la iesirea din tara cu masina, se anunta banca
In cazul leasingului auto:
* proprietarul bunului este compania de leasing, care transfera dreptul de folosinta utilizatorului, bunul fiind disponibil acestuia din urma in sistem de inchiriere;
* societatea de leasing va asigura bunul alegand asiguratorul, costurile de asigurare fiind suportate de catre utilizator; incheierea politelor CASCO si RCA sunt obligatorii;
* garantarea leasingului se face prin gajarea bunului vizat si emiterea unui bilet la ordin;
* posibilitatea reducerii ratelor lunare prin optiunea de a plati valoarea reziduala (20% din valoarea masinii) la terminarea contractului;
* comisionul initial se aplica la valoarea totala a masinii, deci se plateste comision si la avans (la creditul auto, comisionul initial se plateste dinvaloarea creditului = valoarea masinii minus avans). In plus, la leasing, la comisionul initial se aplica TVA 19%
* rambursarea anticipata se poate face dupa minim 12 luni de la semnarea contractului de leasing (art. 7, Ordonanta Guvernulu nr. 51/1997 modificata );
* leasing-ul permite negocierea contractelor la nivelul conditiilor contractuale (deci este posibila si obtinerea unor avantaje suplimentare);
* perioada maxima de finantare este de 5 ani, iar avansul este obligatoriu: minim 5% si maxim 50%
* la iesirea din tara cu masina, este nevoie de acceptul societatii de leasing
Singura baza de date completa, actualizata zilnic si usor de accesateste disponibila pe www.FinZoom.ro, unde sunt comparate toate ofertele de credite si leasing auto de pe piata romaneasca. Tabele comparative gasiti aici .
Bucuresti, 27.2.2007
{mosloadposition user10}