Ultima ediție, înainte de semifinala sezonului 5, a emisiunii realizate de Iuliana Tudor va fi cu noroc doar pentru unul dintre cei cinci concurenţi talentați care urcă pe scenă la Vedeta populară. Ultimul semifinalist se alege duminică, 13 decembrie, de la 21.00, la TVR 1.
Vedeta populară este acel loc în care iubitorii de folclor îşi pot împlini visul de a cânta pe o scenă. Dacă sunt foarte buni, pot să câştige! Duminică, 13 decembrie, la ora 21.00, Iuliana Tudor ne aşteaptă cu o nouă seară de concurs, când ultimii cinci concurenţi calificaţi ai sezonului luptă pentru un loc în semifinală.
S-a hotărât brusc să vină la preselecții la doar câteva săptămâni după ce doctorii i-au pus un stimulator cardiac. Şi asta pentru că nu mai vrea să piardă nimic din ce-i poate oferi viața. Duminică seară, la TVR 1, cunoaştem o concurentă care a venit la Vedeta populară pentru că a vrut să-și facă singură un cadou, o bucurie sufletească. Bucureşteancă, doamna în vârstă de 63 de ani ne va impresiona cu povestea ei de viaţă, dar şi cu cântece din zona Olteniei.
O elevă la Seminarul Teologic Ortodox din Cluj cântă de când era mică în corul bisericii. I-ar plăcea să urmeze Academia Militară sau Facultatea de Teologie, dar mai are un an să se decidă. Până atunci vrea să ne demonstreze calităţile ei interpretative la Vedeta populară, duminică seară, de la 21.00.
E asistent medical devotat meseriei, dar iubește şi muzica tradițională. Pe timpul pandemiei, a lucrat la o secție de terapie intensivă. Gorjeanul de 23 de ani a mai concurat la Vedeta populară, iar duminică vine din nou să ne povestească pe unde l-a purtat viaţa, dar şi să ne prezinte frumoasele cântece ale zonei sale cu care poate alina nu doar suferinţa pacienţilor, ci poate aduce bucurie pentru o ţară întreagă.
Şi o ieşancă, studentă la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, care se pregătește să devină învățătoare sau educatoare, vine să ne demonstreze la Vedeta populară că ştie să cânte şi la un microfon adevărat, nu doar la clanțele ușilor pe post de microfoane, cum făcea pe când avea un an.
Pregătită să lupte pentru un loc în semifinala Vedeta populară este şi o tânără de 17 ani, din Bistrița. E pasionată de tir cu arcul, de limba română și chiar dacă studiază pentru o carieră cu totul diferită, muzica populară, pe care o cântă de la 3 ani, o aduce duminică seară, la TVR 1.
Pe concurenți îi încântă, dar îi și sperie colaborarea cu o orchestră profesionistă. Duminică, acompaniamentul muzical aparține Orchestrei Ansamblului Cindrelul Junii Sibiului, dirijor Gabriel Popescu, manager Silvia Macrea. În aceeaşi seară, la Vedeta populară, concurenţii vor fi încurajaţi de cunoscuţii interpreţi: Ion Drăgan, Amalia Codorean Chindriș, Iustina Irimia și Simona Mazăre (“două treimi” din Fetele din Botoșani), Oana Matei şi Victorița Lăcătușu.