Prin oferta Orange Best Deal, tableta Xavy L8 este disponibilă la 0 EURO în magazinele și la partenerii Orange la abonamentul Net 15. Fără abonament, tableta este disponibilă pe www.vonino.ro și la magazinele partenere la prețul de 569 lei.
Cu un design subțire, minimalist, ecran de 8 inch și cameră foto de 5 megapixeli, tableta Vonino Xavy L8 are la bază sistemul de operare Android 5.1 Lollipop, un procesor Quad Core MediaTek și 8GB Flash. Tableta este compatibilă cu tehnologia 4G.
Procesorul grafic ARM Mali T720 asigură fluiditate în utilizarea majorității aplicațiilor disponibile în Google Play Store, iar spațiul de stocare disponibil de 8GB poate fi extins prin intermediul unui card microSD de până la 32GB. Utilizatorii tabletei Vonino Xavy L8 se vor bucura de viteze de download de până la 150 Mbps, întrucât terminalul oferă conectivitate 4G/LTE Cat 4.
Display-ul IPS capacitiv de 8 inch beneficiază de tehnologia MiraVision și redă imagini și clipuri video în culori fermecătoare, afișând mult mai multe detalii decât un ecran care nu înglobează această tehnologie, oferind astfel o experiență mai intensă. Filmele, videoclipurile, imaginile sau aplicațile preferate pot fi savurate la cea mai bună calitate, grație posibilității de conectare a tabletei la orice TV prin intermediul funcției Cast Screen (funcție disponibilă pentru televizoarele compatibile).
Camera principală a tabletei Xavy L8 are 5MP, dispune de stabilizare optică a imaginii (EIS), autofocus, modurile: HDR, panoramă și urmărire mișcare, poate fotografia în mod continuu până la 99 de cadre iar camera secundară este de 2MP.
Bateria de 4000 mAh asigură o utilizare de până la 4.5 ore în 4G, 5.5 ore în 3G, 6.5 ore în 2G. În cazul călătoriilor lungi se poate asculta muzică până la 6 ore sau se poate realiza streaming video (până la 4 ore).
Alături de tableta Xavy L8, în magazinele Orange se mai pot găsi și alte gadgeturi din portofoliul Vonino: cum ar fi ceasul pentru copii Kidswatch S2 sau sistemul audio MusicPad M1 (care vine la pachet cu aplicația de muzica Deezer), cele două gadget-uri fiind lansate în premieră în România prin intermediul Orange.
Vonino Kidswatch S2 este un ceas de mână pentru copii cu funcții de localizare și telefon mobil încorporate, creat cu gândul la părinți – asigurând mai puține griji pentru aceștia și, în același timp, mai multă libertate pentru copii. Ceasul ține familiile conectate fără necesitatea de a cumpăra copilului un smartphone mai devreme decât este necesar.
Cu ajutorul aplicației Vonino Family Tracker, părinții rămân conectați la activitatea copilului lor întreaga zi folosind doar smartphone-ul sau tableta.
Vonino MusicPAD M1 extinde divertismentul dincolo de telefoane și tablete. Vonino introduce “Android Smart Home Entertainment System”, primul de acest fel din lume, care, prin designul elegant și minimalist, se integrează în orice ambient, asigurând buna dispoziție acasă, la birou sau în concediu. MusicPAD M1 oferă acces gratuit 12 luni la peste 35 de milioane de melodii prin aplicația de muzică Deezer.