din Bucuresti
Vineri, 2 septembrie, de la ora 18.00, la Ceainăria Cărtureşti-Verona (Str. Arthur Verona, 13-15), din Bucureşti, va avea loc lansarea volumului de poezie Raport de etapă, publicat recent la editura Cartea Românească şi semnat de Elena Ştefoi.
În cadrul evenimentului vor lua cuvîntul, alături de autor, Nicolae Manolescu şi Mircea Vasilescu.
Moderator: Oana Boca
Raport de etapă e o radiografie a unor experienţe de tranziţie – dintr-o realitate în alta, de la o vîrstă la alta, dinspre o anume formulă poetică spre re-formularea unor vechi înţelesuri la contactul lor cu o lume nouă, eclectică, obsedată de ştirile zilnice şi speriată de catastrofele la care ea însăşi lucrează cu sîrg.
Cele patru cicluri ale acestui volum re-compun o etapă existenţială pe mai multe planuri, dînd tîrcoale cîtorva întrebări: Ce rămîne din dramele noastre morale după ruptura din 1989 pe care ne-am fălit c-o dorisem, dar care ne-a făcut să plonjăm în minciună? Cum să fii la locul tău într-o ţară îndepărtată în care ai ajuns temporar şi parcă din întîmplare, cînd tragi după tine trecutul magnetic din locurile de baştină şi trădarea celui pe care l-ai iubit? Cum te vor recunoaşte toţi ai tăi (mutaţi Dincolo demult şi în floarea vîrstei) după sejurul tău de peste Ocean, cît de pregătit poţi fi pentru inevitabila întîlnire cu ei?
„Talent cu totul remarcabil, inteligenţă artistică ieşită din comun, forţă de expresie – iată cîteva din calităţile majore ale poeziei Elenei Ştefoi, despre care am scris şi pe care o preţuiesc în mod cu totul aparte.” (Ştefan Augustin Doinaş)
„Subtextul frige uneori în poeziile Elenei Ştefoi, înroşind textul.” (Nicolae Manolescu)
„Drumul Elenei Ştefoi nu ocoleşte sarcasmul, dar nici nu se lasă impresionat de invazia cuvîntului comun. Experienţa ei e experienţa unei biografii neobişnuite, trăite cu totală dezinvoltură.” (Mircea Mihăieş)
Elena Ştefoi s-a născut la 19 iulie 1954 în comuna Boroaia, judeţul Suceava. Este absolventă a Facultăţii de Istorie-Filosofie şi Doctor în Filosofie a Universităţii Bucureşti. Membră a Uniunii Scriitorilor din România. Secretar general de redacţie la Contrapunct (1990-1992); membru fondator şi redactor-şef al revistei Dilema (1993-1998). Angajată a Ministerului de Externe din 1998. Consul general al României la Montréal (1999-2001). Ambasador al României în Canada (2005-2011). Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România (1983). Premiul Asociaţiei jurnaliştilor de limbă maghiară din România (1997). Volume de versuri: Undeva, în alt plan/ Somewhere in a different realm, ediţie bilingvă, Paralela 45, 2007; În urma învingătorilor, antologie, 2005; Alinierea la start, Cartea Românească, 1996; Cîteva amănunte, Albatros, 1990; Schiţe şi povestiri, Cartea Românească, 1989; Repetiţie zilnică, Eminescu, 1986; Linia de plutire, Cartea Românească, 1983. A mai publicat Transformări, inerţii, dezordini, dialog cu Andrei Pleşu şi Petre Roman, Polirom, 2002; Drept minoritar, spaime naţionale, dialog cu senatorul György Frunda, Kriterion, 1997.