E-Up! – model inteligent de oraş cu motor electric pentru anul 2013
L1 – model inovator cu două locuri cu motor hibrid TDI ,consumă numai 1,38 litri de motorină
Polo cu trei uşi – noua versiune de bază va costa 12.150 euro în Germania Recorduri de consum pentru BlueMotion – 3,3 litri la Polo, 3,8 la Golf şi 4,4 la Passat
Golf R – cel mai dinamic Golf din toate timpurile cu un consum mai redus cu 21 procente
R-Line şi Exclusive – modelele Golf, Scirocco, Passat CC, Golf Variant individualizate
Multivan/California – noul model puternic cu un consum mai redus cu până la 1,9 litri
Bucuresti/ Frankfurt, septembrie 2009. Volkswagen prezintă la cea de-a 63-a ediţie a Salonului Internaţional Auto (IAA) de la Frankfurt ultimele noutăţi din sectorul automobilistic din prezent şi viitor. Gama premierelor mondiale, de o varietate ieşită din comun, a porneşte de la conceptul cu zero emisii E-Up!, include prototipul apropiat de producţia de serie al modelului senzaţional L1 care consumă numai 1 litru, modelul Polo economic cu trei uşi, versiunile deosebit de economice BlueMotion ale modelelor Polo (3,3 l/100 km), Golf (3,8 l/100 km) şi Passat (4,4 l/100 km) până la Golf R, cu performanţe sportive remarcabile (270 CP) şi noua generaţie Multivan / California (T5). Numeroase modele individualizate, de exemplu trei versiuni noi, dinamice R-Line (Golf, Scirocco şi Passat CC), precum şi primul model din noua categorie Top-Label Volkswagen Exclusive (Golf Variant) completează gama premierelor de la IAA.
Numitorul comun al tuturor modelelor noi Volkswagen: eficienţa maximă. Iar această performanţă este valabilă şi pentru versiunea Golf R cu tracţiune integrală şi pentru modelul T5 de mari dimensiuni. Pentru că reducerile la capitolul consumului de carburant ating chiar şi pentru aceste două modele valori de peste 20 de procente. Între prezent, viitorul apropiat şi cel îndepărtat, noile modele Polo, Golf, Passat, Multivan, California şi Touran TSI EcoFuel cu cinci locuri şi motor pe gaz, prezentat de asemenea în premieră la Frankfurt (cu o rază de acţiune de 670 kilometri) reprezintă tehnologiile actuale fiabile şi rentabile. O fereastră către viitorul apropiat este reprezentată de prototipurile E-Up! şi L1.
Premiera mondială 1: prototipul E-Up!
Prototipul cu nivel zero de emisii E-Up! se bazează pe modulele New Small Family, care ar urma să fie lansată în anul 2011. Cu o lungime de 3,19 metri, acest prototip este însă mai compact şi demonstrează cum ar putea arăta în viziunea Volkswagen un model specializat de oraş în anul 2013, propulsat exclusiv cu ajutorul energiei electrice. Caroseria puternică şi bine conturată a prototipului E-Up! respectă elementele specifice de design Volkswagen şi se remarcă prin potenţialul de a se transforma într-un model clasic. Pentru că de multă vreme un model ultracompact – care nu mizează pe liniile retro, ci adoptă soluţii noi – nu s-a remarcat prin calităţi atât de atractive, dar, în acelaşi timp, clasice şi generale. La interior, cel mai mic Volkswagen al tuturor timpurilor impresionează prin modalitatea unică până în prezent de valorificare a spaţiului. Trei adulţi şi un copil au loc fără probleme la bordul prototipului E-Up!; o încărcare a bateriilor cu litiu-ion permit parcurgerea unei distanţe de aproximativ 130 de kilometri în oraş cu emisii zero.
Premiera mondială 2: prototipul L1
Prototipul L1 este unic la nivel mondial. Graţie unei caroserii din plastic rigidizat cu fibre de carbon (CFK), acesta cântăreşte numai 380 de kilograme. Modelul cu două locuri este antrenat de un nou propulsor Turbodiesel Common-Rail (TDI cu doi cilindri) şi un electromotor. Cu un consum mediu de 1,38 litri motorină, L1 (Cw 0,195!) care permite utilizarea în regim cotidian şi foarte aerodinamic este modelul hibrid cu cel mai redus consum de carburant din lume. Emisiile de CO2 ale prototipului care atinge 160 km/h sunt de numai 36 g/km. Dacă L1 va fi preluat în 2013 de asemenea în producţia de serie, ar fi lansat astfel un concept complet nou în domeniul autovehiculelor de construcţie uşoară şi ar începe o nouă eră a producţiei de automobile. (Informaţii detaliate despre E-Up! şi L1 sunt prezentate în comunicate de presă separate şi la adresa www.volkswagen-media-services.com.)
Premiera mondială 3: Polo cu trei uşi
De asemenea în premieră mondială, Volkswagen prezintă la IAA cel mai nou membru al familiei Polo: un model agil cu trei uşi. Graţie portierelor mai lungi în comparaţie cu versiunea cu cinci uşi, a noului design al geamurilor laterale, precum şi a montaţilor posteriori cu caracter sportiv, liniile acestui autovehicul se apropie foarte mult de cele ale unui coupé. Cu ocazia lansării pe piaţă din toamnă, modelul cu trei uşi, cu o calitate superioară şi o siguranţă remarcabilă, va fi disponibil cu şase variante de motorizare (44 kW/60 CP până la 77 kW/105 CP) şi trei linii de echipare (Trendline, Comfortline, Highline). Versiunea de bază a seriei este reprezentată de modelul Polo 1.2 cu trei uşi Trendline care include ESP şi este disponibil la preţul de 12.150 euro. Astfel, gama Polo se extinde tot mai mult pe piaţă. Obiectivul declarat: succese la clasa Polo la nivelul impus de Golf.
Premiere mondiale 4, 5 şi 6: Polo, Golf şi Passat în versiunile BlueMotion
Performanţele care pot fi obţinute în cazul în care sunt combinate corespunzător cele mai bune tehnologii actuale, disponibile la un preţ accesibil, sunt demonstrate de Volkswagen la Frankfurt printr-o nouă generaţie BlueMotion a modelelor Polo, Golf şi Passat. Lansarea versiunii de serie pentru toate cele trei modele a avut loc la IAA; şi toate trei vor putea fi comandate din toamnă. Fiecare dintre aceste modele BlueMotion redefineşte noţiunile de consum, emisii şi costuri la clasa din care face parte. Un exemplu în acest sens este Polo BlueMotion (55 kW/75 CP): cea de-a doua generaţie a acestui model care a impus noi tendinţe se remarcă printr-un consum mediu de numai 3,3 litri la 100 de kilometri, fiind „modelul cu consum de 3 litri“ din perioada modernă şi, totodată, şi cel mai economic model cu cinci locuri din lume. Rezervorul său cu o capacitate de 45 litri permite o rază teoretică de acţiune de 1.363 kilometri! Preţul de bază accesibil aplicabil în Germania pentru acest model economic, care simbolizează înalta tehnologie: 16.575 euro.
Alimentarea cu carburant devine o preocupare secundară şi la bordul noului Golf BlueMotion (77 kW/105 CP). Graţie unui consum de numai 3,8 litri de motorină (99 g/km CO2), este cel mai economic model din clasa din care face parte. Raza teoretică de acţiune este în acest caz de 1.447 kilometri (rezervor de 55 litri). Noul Golf BlueMotion va fi disponibil pe piaţa germană începând cu un preţ de 21.650 euro. Un adevărat record este raza de acţiune oferită de noul Passat BlueMotion (77 kW/105 CP). În condiţiile unui consum mediu de numai 4,4 litri de motorină (114 g/km CO2), graţie rezervorului său de 70 litri, poate parcurge fără alimentare nu mai puţin de 1.591 de kilometri! În prezent, în întreaga lume nu există un model cu un consum mai redus la această clasă. Tehnologiile BlueMotion ale celor trei modele Volkswagen includ un pachet cu diferite elemente tehnologice de ultimă generaţie, între care se numără refolosirea energiei de frânare (recuperare) şi un sistem de pornire şi oprire (oprirea motorului, de exemplu la culoarea roşie a semaforului), precum şi o gamă individualizată de dotări. Pe piaţa din Germania, Volkswagen va comercializa modelul PassatBlueMotion cu aceste tehnologii şi dotări remarcabile la un preţ începând cu 27.850 euro.
Premiera mondială 7: Golf R este cel mai puternic Golf din toate timpurile
Pasionaţii de automobilism sunt atraşi în continuare de modelele puternice. Posibilitatea de a reduce consumul chiar şi în gama modelelor sport de înaltă tehnologie a fost demonstrată de Volkswagen prin premiera mondială a modelului Golf R cu o putere de 199 kW/270 CP R. Explicaţia: dacă la versiunea anterioară Golf R32 (184 kW/250 CP) era nevoie de 10,7 litri de carburant procesaţi la 100 de kilometri de sistemul de injecţie, la noul Golf R, graţie motorului TSI cu turbină de supraalimentare, sunt necesari numai 8,5 litri – ceea ce înseamnă o scădere de 2,2 litri sau de 21 procente! Modelul Golf R cu tracţiune integrală (cuplu motor de 350 newton-metri la o turaţie între 2.500 şi 5.000 rotaţii/min) accelerează de la 0 la 100 km/h în numai 5,7 secunde h (Golf R DSG: 5,5 secunde) şi atinge o viteză limitată electronic de 250 km/h. Două dintre numeroasele elemente specifice caracterizează modelul Golf de excepţie: noile stopuri cu LED şi luminile de zi cu LED. Golf R va putea fi comandat în Germania chiar de la sfârşitul anului.
Patru variante noi de modele: R-Line şi Exclusive
Pentru toţi clienţii care sunt atraşi de o echipare foarte dinamică a caroseriei şi a interiorului în spiritul versiunilor puternice R, , dar care doresc în acelaşi timp un propulsor pe benzină sau motorină cu o putere mai scăzută, specialiştii de la Volkswagen Individual au creat „R-Line“. Producătorul prezintă în premieră mondială la IAA nu mai puţin de trei modele complet noi din această serie: Golf R-Line, Scirocco R-Line şi Passat CC R-Line. Toate acestea vor fi lansate pe piaţă în toamna acestui an. A fost repoziţionată de asemenea şi marca „Volkswagen Individual“; aceasta va funcţiona în viitor cu denumirea „Volkswagen Exclusive“ şi va concentra o gamă de modele şi caracteristici superioare de echipare. În acest sens, o premieră dublă: primul model Exclusive va fi noul Golf Variant; prin interiorul echipat în piele şi numeroasele individualizări suplimentare, acesta realizează trecerea de la modelul destinat utilizării în regim cotidian la o un autoturism combi care defineşte un stil de viaţă.
Premierele mondiale 8 şi 9: Multivan şi California
Transporter, Caravelle, Multivan şi California – acestea sunt cele patru versiuni de bază ale unui bestseller produs în milioane de unităţi. Prin premiera mondială a modelelor Multivan şi California celebrată la IAA, este lansată o nouă generaţie de modele de succes produse de Volkswagen Autovehicule Comerciale. Noua versiune îmbunătăţită semnificativ se remarcă prin consumul mai redus, emisiile mai scăzute, dar şi rentabilitatea, confortul, siguranţa, inteligenţa şi suveranitatea la un nivel unic până în prezent.
Primele comenzi pentru toate cele patru versiuni de bază pot fi lansate chiar la IAA. Caroseria bestseller-ului are la bază noile elemente definitorii ale designului Volkswagen. Această serie, denumită pe plan intern T5, a înregistrat un salt uriaş şi la capitolul tehnologiei. Un exemplu în acest sens sunt propulsoarele: noile motoare turbodiesel mai economice şi foarte silenţioase (TDI cu 62 kW/84 CP până la 132 kW/180 CP) dispun în prezent de un sistem de injecţie Common-Rail. Graţie noilor propulsoare TDI, consumul a scăzut cu până la 1,9 litri, iar emisiile de CO2 în mod corespunzător cu 52 g/km; în mod suplimentar, toate propulsoarele respectă cerinţele normei de poluare Euro 5. De asemenea, pentru prima dată este disponibilă la nivel mondial în această clasă o cutie de viteze cu dublu ambreiaj cu 7 trepte (DSG). Un alt element opţional este reprezentat de noul sistem de tracţiune integrală controlat electronic (4Motion).
{mosloadposition user10}