Spectatorii prezenţi la cea de-a zecea ediţie a Transilvania International Film Festival (TIFF) s-au bucurat de o experienţă inedită: „Cluj: The Movie”, un produs Vodafone conceput de agenţia Draftfcb, a adus publicul în lumina reflectoarelor.
Partener tradiţional al TIFF, Vodafone a ales să ducă mai departe experienţa oferită publicului din Cluj. Astfel, cu ocazia ediţiei aniversare a festivalului, Piaţa Unirii a devenit platou de filmare iar participanţii la festival au devenit actori în „Cluj: The Movie.” Proiectul, conceput şi implementat de Draftfcb, vine în completarea campaniei outdoor realizate de agenţia McCann Erickson.
În fiecare zi, în perioada 4-10 iunie, pe contul Vodafone Buzz de pe Facebook au fost încărcate filme în care clujenii au interpretat pasaje celebre din „Taxi Driver”, „Casablanca”, „Terminator”, „Independence Day”, „Godfather” sau „Starwars”. „Cluj: The Movie” a fost montat în timp real, pe durata festivalului, din selecţia celor mai votate duble. Proiectul marchează un parteneriat de tradiţie, care a început chiar de la prima ediţie TIFF, din 2002.
Adina Ivăncescu, Event,Marketing&Sponsorship Manager Vodafone România: “TIFF-ul creşte de la an la an, iar atmosfera şi popularitatea festivalului se datorează într-o bună măsură publicului cinefil din Cluj. Am încercat să oferim acestui public o experienţă memorabilă, care să marcheze ediţia aniversară TIFF şi un parteneriat îndelungat, de care suntem mândri.”
Claudiu Dobriţă, Director de Creaţie & Vlad Tomei, Copywriter Draftfcb: „Am căutat un subiect care să fie în ton cu restul campaniei TIFF dar care să aibă şi o nuanţă de omagiu adus filmului ca instituţie. Şi pentru că majoritatea ne-am imaginat măcar o dată cum ar fi să jucăm într-un film, ne-am propus să oferim publicului această experienţă. Ne-am reimaginat dialoguri in jurul a 7 replici celebre din tot atâtea filme, ca şi când scenele respective s-ar fi reîntamplat toate în acelaşi loc, adică în Piaţa Unirii din Cluj.”
Participanţii nu au întârziat să apară, iar pe măsură ce filmările au avansat, s-au format mici „armate” de fani care şi-au susţinut şi votat favoriţii online. A fost filmată câte o scenă pe zi, timp de 7 zile. În filmul final au intrat cele mai votate duble.
Filmul a fost difuzat înaintea proiecţiei de închidere a festivalului, chiar în Piaţa Unirii, acelaşi loc în care fusese filmat, spre plăcuta surpriză a spectatorilor. „Cluj: The Movie” poate fi vizionat pe canalul dedicat Vodafonebuzz de pe YouTube şi pe pagina Facebook Vodafone Buzz.
Echipa Draftfcb care a participat la realizarea „Cluj: The Movie” este formată din: Vlad Tomei – Copywriter, Cătălin Rulea – Head of Art, Claudiu Dobriţă – Creative Director, Andreea Beekman – Senior Account Manager, Sorina Pîrlea – BTL & PR Director, Ana Sumedrea – Project Manager, Laurenţiu Cluve – Project Manager.
Casa de producţie: Factor Film; Regizor: Stefan Mureşeanu; Producător: Oana Imbrea.