Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Vodafone a primit certificarea umlaut „Best in Test” pentru cea mai bună rețea mobilă din România

Vodafone a primit certificarea umlaut „Best in Test” pentru cea mai bună rețea mobilă din România vodafone certificare umlaut

Rețeaua mobilă Vodafone GigaNetwork a fost certificată pentru al doilea an consecutiv „Best in test” de către auditorul german independent umlaut, parte din Accenture, care stabilește standardele în industrie prin măsurătorile efectuate pentru peste 200 de rețele mobile din peste 120 de țări. Totodată, acesta este al optulea an consecutiv în care auditorul german a conferit recunoaștere rețelei mobile a Vodafone România.

„În contextul actual, în care mobilitatea e indispensabilă, în care activitatea la birou, școală, accesul la servicii sunt strâns legate de o conexiune rapidă și stabilă la internet, această nouă certificare umlaut confirmă eforturile și investițiile susținute ale Vodafone România de a le oferi clienților o rețea de telefonie mobilă de încredere pe care se pot baza. În ultimul an, am îmbunătățit calitatea rețelei noastre în peste 300 de localități din mediul urban și rural și am crescut cu 10% acoperirea cu servicii 4G la nivel național, în prezent acestea fiind disponibile pentru 97% din populație. Facem pași importanți și pentru extinderea accesului la servicii 5G, esențiale pentru digitalizare”, a declarat Nicolae Vîlceanu, Network Director, Vodafone România.

Vodafone a primit certificarea umlaut „Best in Test” pentru cea mai bună rețea mobilă din România vodafone certificare umlaut

Campania de măsurare comparativă s-a desfășurat în perioada 18 februarie – 23 martie 2023, rețeaua Vodafone obținând cel mai mare punctaj total în evaluarea umlaut – de 877 de puncte, la diferență de 27 de puncte de următorul operator clasat și înregistrând cel mai mare punctaj pentru serviciile mobile de voce, date și cel mai mare punctaj pentru fiabilitatea rețelei. Pentru o relevanță statistică ridicată, măsurătorile realizate cu echipamente profesionale au acoperit o distanță rutieră de 8.677 km și localități însumând 25% din populația României.

Campania de măsurători s-a desfășurat pe un traseu care a inclus localitățile: București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Constanța, Brașov, Ploiești, Arad, Pitești, Târgu Mureș, Drobeta-Turnu Severin, Suceava, Bistrița, Tulcea, Salonta, Marghita, Șimleu Silvaniei, Zalău, Turda, Reghin, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Fălticeni, Pașcani, Vaslui, Bârlad, Tecuci, Babadag, Fetești, Slobozia, Câmpina, Câmpulung, Balș, Filiași, precum și pe drumurile rutiere de legătură.
Certificarea este disponibilă pe: https://www.umlaut.com/en/benchmarking/romania.

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.