Audițiile pe nevăzute Vocea României au continuat ieri seară cu o ediție plină de energie și vibrație! Concurenții au urcat pe scenă hotărâți să impresioneze, iar antrenorii au luptat cu toate armele pentru cei mai buni dintre ei.
Cea de-a cincea ediție le-a adus românilor un spectacol complet, din care nu au lipsit emoțiile, lacrimile de fericire sau de tristețe, reacțiile și replicile savuroase și distracția.
A cincea ediție a noului sezon Vocea României a fost lider de audiență pe toate categoriile de public și a înregistrat 12.3 puncte de rating și 33.5% share pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, față de postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut 8.8 puncte de rating și 23.9% share.
Pe întreaga durată de difuzare, la nivel național, peste 1.8 milioane de telespectatori au urmărit competiția în care doar vocea contează, iar în minutul de maximă audiență de la 21:28, cea mai bună competiție a vocilor a adus în faţa televizoarelor peste 2.5 milioane de români.
Strategii inedite și luptă înverșunată pentru cele mai bune voci
Cea mai bună competiție a vocilor, Vocea României, le-a oferit telespectatorilor un show extraordinar. Încă opt concurenți au demonstrat că merită să meargă mai departe în competiție și au reușit să întoarcă scaunele antrenorilor, care au dus o luptă aprigă pentru cele mai bune voci. Tudor, Loredana, Smiley și Moga și-au făcut noi strategii și au arătat că nimic nu-i poate împiedica să-și formeze cele mai tari echipe, iar Pavel Bartoș a fost, ca de fiecare dată, responsabil cu voia bună în culise, făcându-și simțită prezența și pe scenă.
Seara a fost deschisă de Ioana Ignat. Concurenta a mai participat la Vocea României în sezonul patru, dar nu a impresionat antrenorii, așa că s-a pregătit mai mult, a revenit în sezonul șase și a întors toate scaunele. A cântat melodia Bird set free și i-a făcut pe Tudor, Loredana, Smiley și Moga să se lupte minute în șir pentru ea. ”Nu știu ce ai făcut în doi ani. Probabil aveai răgușala asta, nu știu dacă ți-am zis de ea și atunci, e ceva care, pur și simplu, ma atrage la o voce. Aș vrea să te am la mine în echipă.”, i-a spus Moga, în echipa căruia Ioana a decis să meargă.
Eduard Santha a avut nevoie de foarte mult curaj să participe la Vocea României, însă dragostea lui pentru muzică l-a împins să facă acest pas. A venit la audițiile pe nevăzute, a cântat melodia Sexy and I know it, iar Loredana s-a întors să-l ia în echipa ei. ”Cred în vocea lui, cred în prezența lui, cred în șarmul lui. Are carismă și cred că va avea foarte multe fane.”, a spus Lori.
Zinaida Cojocaru a urcat timidă pe scenă și a cântat piesa Dream a little dream of me. Vocea ei plină de senzualitate i-a cucerit pe Smiley și Tudor, care au început imediat bătălia pentru ea. ”Ne-ai uns pe suflete, pe urechi. A fost o interpretare pe care o așteptam de atâta vreme. Pe noi ne-ai fermecat. Zina, ai o voce atât de caldă și atât de frumoasă, e ca un pansament, îmi vine să te ascult încontinuu. Mi-ar plăcea să-mi dai ocazia să te aud mai mult. Încerc să pun în lumina reflectoarelor ceea ce ai tu de valoare.”, i-a spus la final Smiley, iar Zinaida a ales să meargă în echipa lui.
Robert Botezan a cântat, din spatele cortinei, melodia I’m not the only one. Timbrul său vocal puternic și interpretarea originală i-au făcut pe Tudor, Loredana, Smiley și Moga să se întoarcă. Concurentul a primit aplauze îndelungi, iar antrenorii l-au felicitat pentru momentul prezentat. ”Mi se pare o interpretare care a transformat piesa asta dintr-un cover într-un cântec nou. Mi-a mers la inimă. Îmi doresc foarte mult să fii în echipa mea, mi-ar plăcea să mergem împreună la Vocea României într-o călătorie mișto.”, i-a spus Tudor, iar Robert a mers în echipa antrenorului.
Andreea Ioncea are experiență în domeniul muzical și a venit la Vocea României sigură pe ea și cu dorința de a fermeca publicul românesc. A cântat melodia Changing și a reușit să o impresioneze pe Loredana cu vocea ei. ”Da, da, da! Nu puteam să te las să pleci acasă. Am o vedetă în echipa mea, ce tare! Îți mulțumesc!”, i-a spus Loredana și a mers pe scenă pentru a o îmbrățișa.
Dragoș Anghel a cântat în cea de-a cincea rundă de audiții pe nevăzute piesa It’s a man’s world, iar Tudor nu a avut nevoie de foarte mult timp pentru a-și da seama de calitățile vocale ale concurentului, așa că s-a întors pentru a-l lua în echipa lui. ”Mie mi-a plăcut foarte mult timbrul tău, mai ales că pe piesa asta mi s-a părut ceva special să nu încerci să fii o voce neagră. Așa că, bine ai venit în echipa mea și să fii sănătos!”, i-a spus Tudor.
Radu Iaszberenyi face tot ce poate pentru a-și susține visul de a cânta. A venit la audițiile pe nevăzute și a cântat melodia Crazy, reușind să-l impresioneze pe Moga, care a decis să se întoarcă pentru Radu. ”Mă bucur că m-am întors. Am simțit că ai cântat un soul-pop de-al lui Seal, cu un pic de rock. Emisia, spre final, s-a transformat în rock, ceea ce e interesant, pentru că n-am mai auzit piesa asta cântată așa, cu un pic de drive.”, i-a spus Marius.
Barbara Isasi a venit din Madrid pentru a cânta cu trupa Mandinga, este solista formației în prezent, dar și-a dorit să-i impresioneze cu calitățile sale vocale și pe antrenorii de la Vocea României. A interpretat la audițiile pe nevăzute melodia Rather be și a reușit să întoarcă două scaune. Smiley și Loredana au fost fermecați de vocea ei și au început lupta pentru Barbara. ”Mi-a plăcut foarte mult cum ai cântat, ai o energie aparte în momentul în care cânți, nu e deloc ușor să cânți piesa asta cât mai aproape de disc. De foarte multe ori e mult mai greu să cânți piese ritmate decât piese lente și să-ți pui vocea în valoare.”, i-a spus Smiley, în echipa căruia concurenta a ales să meargă mai departe în competiție.
După cea de-a cincea rundă de audiții pe nevăzute, situația pe echipe este următoarea: echipa Tudor are 11 concurenți, echipele Loredana și Moga au câte 10 concurenți, iar echipa Moga are 9 concurenți.
Vocea României continuă vinerea viitoare, de la 20:30, cu o nouă rundă de audiții pe nevăzute. Telespectatorii sunt invitați să petreacă o seară plină de distracție și surprize și să urmărească un show magic, în care doar vocea contează.
Cele mai importante momente din timpul emisiunii pot fi vizionate pe site-ul oficial al show-ului, vocearomaniei.protv.ro sau integral pe voyo.ro.
Pentru experiența totală a show-ului în care doar vocea contează, descărcați aplicația Vocea României, gratuit, din App Store și Google Play și puteți avea acces la toate noutățile despre concurenți și antrenori. Dacă participați la jocurile LIVE aveți posibilitatea să obțineți titlul de Cel mai mare fan Vocea României și să câștigați locuri în marea finală.