V+O Communication, cea mai mare agenţie de relaţii publice din Grecia (link), prezentă şi în România, anunţă deschiderea operaţiunilor comerciale în Albania.
Ca urmare a succesului înregistrat cu deschiderea subsidiarelor din România, Bulgaria, şi Serbia, V+O Communication a decis să continue expansiunea la nivel regional în ţara de pe coasta Adriaticii. Astfel, V+O Communication este acum în măsură să ofere servicii localizate partenerilor săi pe o piaţă regională cu 53 de milioane de consumatori – Europa de sud-est.
„Albania are o economie în plină dezvoltare, unde tot mai multe companii deschid afaceri şi investesc. Prin lansarea V+O Communication Albania, ne întărim prezenţa la nivel regional şi creştem capacitatea globală de a furniza consultanţă strategică la nivel local partenerilor noştri care au operaţiuni în această ţară”, a declarat Thomas Varvitsiotis, preşedintele V+O Communication.
Agenţia V+O Communication în Albania este condusă de Anuela Ristani.
„Experienţa valoroasă şi cunoştinţele acumulate până acum în România, Bulgaria şi Serbia ne vor ajuta să facem ca V+O Communication Albania să fie un succes. Îi urăm bun venit în echipă unui executiv calificat şi promiţător cum este Anuela”, a spus preşedintele V+O Communication.
Anterior V+O, Anuela Ristani a deţinut funcţia de Head of the Market Management în cadrul AMC (Cosmote), iar experienţa sa de comunicator cuprinde gestiunea unor proiecte majore precum: înfiinţarea Raiffeisen Bank Albania şi Porsche AG Albania. Anuela Ristani a fost consultant pentru Banca Mondială, supervizând programul special pentru modernizarea sectorului financiar în Albania. Este absolventă a secţiei de Marketing Management şi Studii Europene a American University din Bulgaria.
Strategia de succes a V+O Communication în Balcani se bazează pe reproducerea creativă a modelului grec, adaptat însă nevoilor specifice fiecărei pieţe şi sprijinit de operaţiunile de management local, după cum a demonstrat-o şi evoluţia din ultimii doi ani a V+O Communication România. Subsidiarele V+O Communication din afara Greciei operează independent, fiind într-un permanent contact cu compania-mamă ce asigură un schimb valoros de expertiză.
V+O Communication este reprezentată din 2006 în ţara noastră de agenţia V+O Communication România, una dintre cele mai dinamice şi strategice agenţii de PR din România.
În 2010, V+O Communication România a înregistrat venituri de 760.000 euro, în creştere cu 9% faţă de anul anterior, şi a deservit 30 de clienţi (cu 15% mai mulţi decât în 2009). Partenerilor tradiţionali ai agenţiei, precum COSMOTE, Germanos, OTE, Coca-Cola, Romalimenta, Arbo Interactive, Global Finance, BIRO Media Trading, li s-au adăugat în cursul anului trecut GSK Consumer Healthcare, Kraft Foods (belVita), La Fântâna, 1&1 Internet, Trenkwalder, Zapp (Telemobil), Gazprom, Fundaţia Alexandrion şi mulţi alţii.
Gama de servicii oferite de V+O Communication România include: Relaţii cu presa şi analiză, Comunicare de Brand, Comunicare internă şi pentru forţa de vânzări, Gestiunea crizelor şi a situaţiilor speciale, Social Media, Concepţie şi coordonare de evenimente speciale (BTL), Responsabilitatea Socială Corporatistă (CSR), Traininguri de discurs public, prezentare publică, gestionarea reputaţiei în media online.