Antena 1 pregătește un nou sezon Burlacul
Cel mai bun baiat rau își caută jumătatea. Vladimir Drăghia este protagonistul celui de-al treilea sezon al show-ului de succes Burlacul. Înscrierile la casting au început deja.
După ce Cătălin Botezatu și-a căutat aleasa inimii, iar miliardarul Edward Popescu Strohlen a găsit-o, un alt burlac este acum în căutarea sufletului pereche. Vladimir Drăghia, actorul care a cucerit inimile telespectatoarelor în serialul Narcisa Sălbatică, este Burlacul celui de-al treilea sezon al show-ului de succes difuzat de Antena 1.
Pe lângă un look fresh care atrage privirile tuturor femeilor, Vladimir are și alte atuuri care îl fac să fie unul dintre cei mai râvniți burlaci ai momentului. A fost campion european la natație și, cu toate că înotul îi ocupa cea mai mare parte din timp, Vladimir a promovat cu succes testele SAT, pentru a obține o bursă de studiu în Statele Unite. Întorsăturile vieții l-au făcut însă să își descopere pasiunea pentru actorie și regie.
Femeia pe care o caută Vladimir trebuie să fie puternica, dar feminină, deșteaptă și cochetă. Să aibă un suflet bun și să își dorească ca, împreună cu el, să întemeieze o familie.
Tinerele care cred că îl pot cuceri pe Vladimir sunt așteptate să se înscrie la casting sunând la numărul de telefon: 073.00.99.77 sau trimițând un mail la adresa: casting@antena1.ro.