Până acum, pe parcursul preselecţiilor „Junior Chef”, expertul bucătar Horia Vîrlan le-a promis copiilor pe care voia să-i câştige în echipa sa că îi va învăţa toate trucurile din gastronomie. Spre deosebire de el, Vizante le garanta concurenţilor că pe lângă informaţiile despre bucătăria modernă pe care le vor afla de la ajutorul său, Alexandru Iacob, câştigătorul celui de-al doilea sezon de „Top Chef”, dar şi din experienţa sa acumulată în bucătăria proprie, le va arăta tot ce trebuie să facă astfel încât să aibă strălucirea unui om de televiziune.
Pentru a le arăta colegilor săi de juriu că ştie să facă deserturi extrem de gustoase, Vizante s-a alăturat concurentului care gătea clătite şi a pregătit o porţie personalizată cu care a vrut să-i impresioneze pe colegii săi. Spectacol a fost cuvântul cheie în momentul în care Marius Florea a stat la cratiţă. La sfârşit, plin de încredere şi entuziasm, şi-a invitat colegii de juriu la degustare, având emoţii cel puţin la fel de mari ca un concurent venit la preselecţii.
Ce au avut de spus Horia Vîrlan şi Anca Lungu despre preparatul colegului lor, Marius Florea Vizante, vor afla telespectatorii care vor urmări „Junior Chef” luni, de la 20:30, la Antena 1.