Prezența producătorilor internaționali de mobilă în România a contribuit la creșterea cu 10% a segmentului de home&deco online față de anul precedent, aceasta fiind una dintre industriile preferate de brandurile care intră pe piața locală, potrivit Vivre, cel mai mare retailer online de home&deco din Europa Centrală și de Est. În primul semestru al anului 2019, valoarea medie a coșului de cumpărături înregistrată de Vivre a crescut cu 10% comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent.
Din totalul produselor Vivre care au ajuns în casele românilor anul acesta, 28% au fost articole de mobilier, 15% decorațiuni de interior și 10% textile. Volumul vânzărilor din categoria de mobilier prezintă o evoluție de aproximativ 20% față de 2018, iar vânzările din categoriile decor și textile au crescut cu 15%, respectiv 13%. Din categoria de mobilier, cea mai mare creștere a avut-o mobila pentru living (canapele, fotolii), urmată de piesele de mobilier pentru bucătărie (mese dining și scaune). De asemenea, s-a remarcat o cerere mare pentru covoare, corpuri de iluminat și lenjerii de pat.
Potrivit Vivre, piața din România prezintă interes pentru un număr din ce în ce mai mare de branduri din industria home&deco datorită nivelului de vânzări realizat în țară și a trendului ascendent înregistrat de acest segment în 2019. Peste 1500 furnizori naționali și internaționali de mobilă au intrat pe piețe noi din Europa Centrală și de Est prin intermediul retailerului de eCommerce. Conform Vivre, cei mai activi operatori sunt cei din segmentul de mobilă care se adresează consumatorului cu venituri medii. Printre furnizorii cu cea mai bună expunere se numără cei din țări ca Polonia, Marea Britanie, Italia, Spania, dar și România.
“Pentru că dorim să furnizăm clienților Vivre o diversitate de piese de mobilier, decorațiuni de interior, accesorii pentru casă și grădină, suntem constant în căutare de parteneri. Producătorilor din industria de home&deco le oferim oportunitatea de a fi prezenți prin intermediul platformei online atât în România, cât și în celelalte 8 piețe europene în care activăm. Pentru a ține pasul cu creșterea consumului, furnizorii își măresc varietatea produselor oferite și urmăresc să se adapteze continuu la cererea consumatorului. Noi îi susținem în acest sens prin analize și rapoarte disponibile în platforma internă, verificarea comenzilor zilnice efectuate de clienți din stocul de produse încărcate pe site, lansarea de colecții noi și campanii promoționale dedicate ”, a declarat Andrei Stănescu, Director Comercial Vivre.