Vitacom Electronics, una dintre cele mai importante companii de pe piața românească de distribuție B2B, a fost fondată în 1991 în Cluj și s-a dezvoltat continuu devenind în prezent un nume semnificativ pe piață.
Un important pas în dezvoltarea acestei afaceri a fost făcut în 1996, când Vasile Andrei Vita, fondatorul companiei, a primit un credit comercial însemnat pentru vremea aceea, din partea principalului furnizor. Acel credit a reprezentat o rampă de lansare în evoluția companiei, fiind investit în creșterea rapidă a acesteia, reușindu-se astfel depășirea competitorilor.
O altă investiție îndrăzneață, ale cărei rezultate au depășit ulterior așteptările, a fost cea în sediul actual, la începutul anilor 2000, când pentru evoluția ulterioară a afacerii s-a simțit nevoia extinderii, un rol foarte important în dezvoltarea unui astfel de business fiind spațiul fizic pe care îl are la dispoziție. A urmat o creștere care ulterior, la trei ani crea nevoia unei noi extinderi.
Pornită inițial din Cluj, ca o afacere de familie, Vitacom Electronics, s-a extins rapid la nivel național și a ajuns în prezent la nouă magazine în orașe mari din România, precum București, Timișoara și Iași.
”Cred că debutul se întâmplă întotdeauna în localitatea de unde ești. Eu cred că fiind din Cluj am avut de câștigat că ne uitam mai mult spre vest decât spre est. Noi nu am avut o cultură de business predefinită, iar acest lucru poate a constituit și un avantaj și norocul a fost că cel mai mult am învățat de la partenerii germani și olandezi, lucru care ne-a ajutat mult în dezvoltarea afacerii și ne mândrim acum că suntem nu doar lideri, ci și formatori de piață, creând strategiile locale împreună cu partenerii noștri și dând tonul la trendurile de business”, susține Vasile Andrei Vita, fondator Vitacom Electronics.
Pentru finalul anului 2016 compania estimează o creștere de circa 16% în volumul de afaceri, urmând să atingă nivelul de 9,4 milioane euro. Cele mai bine vândute produse în anul 2016 au fost stabilizatoare de tensiune, UPS-urile pentru centralele termicele, unice prin proiectarea acestora cu această destinație specifică, ventilatoarele casnice, produsele din gama Well, Konig, Valueline, bateriile GP.
Pentru anul 2017 estimează o creștere procentuală chiar mai mare decât cea realizată în 2016, în principal ca urmare a concentrării echipei de vânzări pe dezvoltarea clienților actuali de pe piața tradițională, găsirii de clienți noi în domenii noi, dar și creșterea numărului de clienți pe platforma online B2B. De asemenea Vitacom Electronics estimează o cifră de afaceri în creștere în relația cu marile lanțuri de magazine, beneficiind de continuarea trendului crescător din economia românească. Compania este în continuă expansiune și pentru anul 2017 au fost dezvoltate posturi noi în domeniul vânzărilor începând de la entry level până la senior și în domeniul IT și marketing. Evolutia pieței a fost una pozitivă, urmând creșterile din ultimii ani, iar în 2017 tendința va continua, susținută de întărirea puterii de cumpărare a populației.