Ieri seară, Viţa de Vie a încheiat sezonul concertelor din Garajul Europa FM cu un concert excepţional acustic. Lumina lumânărilor şi covoarele speciale care au acoperit scena au completat perfect ideea de concert acustic.
“Am început să cântăm într-o bucătărie a unui club din Bucureşti. Acolo a fost prima noastră sală de repetiţii, era un ecou infernal, era numai gresie şi faianţă peste tot, dar la acel moment nu conta, a contat doar pasiunea.”, a declalarat Adi Despot, despre începutuile formaţiei.
Solistul trupei Viţa de Vie a considerat concertul din garaj ca fiind unul special: “Am ţinut să facem un eveniment special în Garajul Europa FM, iar pentru noi special însemnă acustic. Am reorchestrat toate piesele în varianta acustică.”
Momentul cel mai amuzant al serii a fost încercarea lor de a cânta acustic piesa „Sunetul mai tare”, rezultatul final aducând foare mult cu muzica populară românească.
„Viţa de vie a închiat un sezon foarte frumos al concertelor din celebrul nostru Garaj. Suntem pregătiţi cu multe surprize pentru ascultătorii noştri, iar una dintre ele va fi concertul din 29 iulie, de la mare, moment în care Garajul se mută pe plajă. Loredana, Horia Brenciu, Ştefan Bănică, Direcţia 5 şi Holograf vor cânta pe aceeaşi scenă într-un concert special organizat de Europa FM.”, a declarat George Zafiu, amfitrionul concertelor din Garajul Europa FM.