Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Visa Europe se asteapta ca luni sa fie cea mai aglomerata zi de pana acum pentru cumparaturile

pe internet
Peste 3.000 de tranzacţii sunt aşteptate să aibă loc în fiecare minut pe cardurile Visa, în Europa

Visa Europe estimează că luni, 30 noiembrie va fi cea mai aglomerată zi de până acum din Europa pentru cumpărăturile pe internet, cei mai mulţi dintre clienţi alegând să ia cadouri şi să îşi facă cumpărăturile de Crăciun la timp. Se aşteaptă ca peste 318 milioane de EUR să fie cheltuiţi de deţinătorii de carduri Visa în Europa, două treimi din această sumă fiind pe carduri de debit. Volumul tranzacţiilor pe internet este aşteptat să crească cu 13%, comparativ cu aceeaşi zi a anului trecut.

În ultimii doi ani, cea mai aglomerată zi pentru cumpărăturile pe internet a fost întotdeauna lunea de la începutul lunii decembrie, care în acest an este în 30 noiembrie. Anul trecut, 1 decembrie a fost cea mai aglomerată zi pentru comerţul electronic, cu peste 280 milioane EUR cheltuite pe cardurile Visa în Europa. Creşterea continuă a cheltuielilor pe internet este indicată şi de faptul că volumul tranzacţiilor pe carduri Visa a depăşit deja punctul de vârf din 2008 în data pe 2 noiembrie 2009.

Visa îşi bazează estimările pe datele privind volumul tranzacţiilor de până acum şi pe comportamentul de plată în preajma Crăciunului din anii anteriori. La fiecare 9 euro cheltuiţi în Europa, 1 euro este pe un card Visa, acesta fiind unul dintre cei mai de încredere indicatori ai tendinţelor privind comportamentul de plată al consumatorilor.

În jur de 4,5 milioane de tranzacţii se vor face pe 30 noiembrie, cea mai plină perioadă pentru tranzacţiile online fiind aşteptată în jurul prânzului, cu un alt vârf al tranzacţiilor în jurul orei 7pm. Creşterea faţă de 2008 este de 16%. În timpul zilei, 220.000 de euro vor fi cheltuiţi pe cardurile Visa la fiecare minut.

În magazinele fizice, ultima vineri sau sâmbătă de dinaintea Crăciunului sunt de regulă cele mai aglomerate zile de cumpărături, dar cum Crăciunul este într-o zi de vineri anul acesta, Visa Europe estimează că cea mai plină zi va fi miercuri, 23 decembrie. Visa se aşteaptă să proceseze peste 27 milioane de tranzacţii în Europa în valoare de aproximativ 1,4 miliarde de euro, doar în această zi, în creştere de 9% faţă de 2008. Cea mai aglomerată perioadă este aşteptată între 11am şi 12pm, joi, 24 decembrie când Visa va procesa până la 850 tranzacţii pe secundă, comparativ cu 731 în 2008.

Dr Steve Perry, director comercial al Visa Europe, declară: “În ultimul an, am remarcat o creştere continuă a comerţului electronic pe cardurile Visa, in ciuda recesiunii. În 2 noiembrie 2009, am depăşit cea mai aglomerată zi din 2008 din Europa. Clienţii au tot mai mare încredere să cumpere online şi apreciază siguranţa şi comoditatea oferită de cardurile Visa.”

Pentru câteva măsuri simple de precauţie la cumpărăturile cu cardul, vă rugăm accesaţi //www.visa.ro/persoane/siguranta.html

Bucuresti, 30.11.2009

{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}

By Violeta-Loredana Pascal

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.