Visa Europe devine partener al primului campionat mondial de monoposturi electrice – FIA Formula E – sezonul 2014/2015, pentru cursele de la Monaco ePrix (9 mai), DHL Berlin ePrix (23 mai) si London ePrix (27-28 iunie).
Parteneriatul prin care Visa Europe devine partenerul oficial al campionatului pentru servicii de plati a fost anuntat astazi de Alejandro Agag, CEO Formula E, impreuna cu Mark Antipof, Chief Officer Visa Europe, si va include un mix de activitati de promovare a campionatului Formula E la nivel european.
„Formula E isi propune sa conduca schimbarea catre un viitor electric si, in acelasi timp, sa promoveze energia regenerabila si sustenabilitatea. Angajamentul clar al Visa Europe pentru inovatie, experienta vasta pe piata si accesul extins la un public larg fac din acest parteneriat un pas curajos catre acest viitor”, a precizat Alejandro Agag, CEO Formula E.
„Viziunea Visa Europe este sa sustina inovatia in domeniul platilor in Europa, pentru a face tranzactiile mai simple, mai rapide si mai sigure ca oricand. Obiectivul ambitios al campionatului Formula E este de a revolutiona cursele de automobile electrice si viitorul motoarelor auto. Este parteneriatul ideal prin care sprijinim dezvoltarea in ambele domenii”, a declarat Mark Antipof, Chief Officer, Visa Europe.
Formula E este noul campionat de monoposturi lansat de Federatia Internationala de Automobilism (FIA) si prima competitie de automobile integral electrice din lume, care se va incheia in iunie 2015. Cele 10 echipe participante, fiecare cu cate doi piloti, concureaza cu viteze de pana la 225 km/h pe circuite special amenajate in centrul a zece dintre cele mai frumoase orase ale lumii, precum Monaco, Berlin sau Londra.