Filarmonica „George Enescu” organizează marţi, 26 martie 2013, ora 19.00, în Sala Mare a Ateneului Român, concertul trioului Pro Arte. În program: Ludwig van Beethoven – Trio nr. 8, op. posth. şi Trio nr. 9, op. posth., Franz Schubert – Sonatensatz, Michael Haydn – Trio în do major, Joseph Haydn – Trio în La major, Hob. XV: 18.
Într-o lume în care valoarea este trecută cu vederea, este minunat să priveşti trei solişti instrumentişti – fiecare cu o personalitate puternică – adunându-se laolaltă pentru simpla bucurie de a cânta împreună. Atuurile acestui minunat trio cu pian sunt, printre altele, unitatea şi echilibrul, virtuozitatea individuală şi expresivitatea.
Trio Pro Arte a fost fondat în 1978 de către trei membri excepţionali ai Filarmonicii „George Enescu": violonista Anda Petrovici, violoncelistul Marin Cazacu şi pianistul Nicolae Licaret.
Trio Pro Arte a concertat în turnee pe scene din Bulgaria, Franţa, Germania, Italia, Portugalia, Serbia, Spania, Singapore şi a participat frecvent la Festivalul „George Enescu", unde a cântat muzică din creaţia marelui compozitor român şi din opusurile clasice universale. De asemenea, a realizat înregistrări pentru Radioul şi Televiziunea Română, precum şi la casele de discuri Electrecord, BMG Arte Nova Classics şi AIX Records.
Începând cu anul 2009, trio Pro Arte este ansamblul cameral oficial al Filarmonicii „George Enescu".
Biletele se pot cumpăra de la Casa de bilete a Ateneului Român, str. Esarcu nr. 5. Program: marţi – vineri: 12.00 – 19.00; sambătă – duminică: 16:00 – 19:00 (când sunt programate concerte). Telefon: 021.315.68.75