La numai 4 luni de la deschidere, VIRTUAL BUCHAREST a devenit cel mai popular land românesc din Second Life şi promotorul creativităţii româneşti la nivel internaţional. Cu un trafic mediu zilnic de 35.000 şi cu o comunitate activă de utilizatori, VIRTUAL BUCHAREST găzduieşte şi susţine antreprenorii români care doresc să-şi promoveze produsele şi serviciile pe platforma virtuală Second Life.
Aproximativ 20% din traficul VIRTUAL BUCHAREST este format din străini care vin să viziteze sau să facă cumpărături în oraşul virtual. Fie că sunt branduri exclusiv virtuale – Meghindo, 24 Shoo–Shoes, CIOF Architecture, Cartoon Kids, Noblesse Fashion, Baraka sau Builder’s Aids sau branduri reale, care folosesc platforma pentru capacităţile ei interactive – Kiss FM, blocuri.com sau Rogalski Grigoriu Public Relations, în VIRTUAL BUCHAREST toţi aceştia beneficiază de trafic, expunere, vânzări şi interacţiune cu comunitatea la cel mai înalt nivel.
„Sunt mulţi tineri români talentaţi în Second Life. Unii au deja business-uri profitabile din care câştigă cel puţin un salariu decent pentru standardele româneşti, alţii sunt de-abia la început însă fac progrese considerabile pe zi ce trece. În VIRTUAL BUCHAREST, încurajăm creativitatea şi acordăm sprijin românilor care vor să facă lucruri creative într-un mod serios, pentru că ei duc mai departe imaginea ţării noastre. Ne dorim ca VIRTUAL BUCHAREST să devină un exemplu real, să arătăm lumii că românii au calităţi care trebuie doar încurajate. Second Life este mai mult decât un joc iar cine îi inţelege mecanismele va avea de câştigat în viitor. Este la fel ca la începuturile internetului, cine a înţeles importanţa lui atunci, astăzi este în rând cu tehnologia.” a declarat Aura Tatu Business Developer Chase Corp.
Luna martie a adus în VIRTUAL BUCHAREST un nou decor de primăvară, cu copaci înfloriţi şi jardiniere cu flori la fiecare colţ de stradă. Tot în luna martie, a fost deschis un studio foto profesional gratuit şi au fost date în folosinţă primele apartamente cu destinaţie rezidenţială şi care au vedere spre Piaţa Revoluţiei.
{mosloadposition user10}