Vinul Mysterium Jidvei a primit In Book Award la festivalul britanic de publicitate D&AD Awards în categoria „Packaging Design”. Realizat de către Spotlight pentru colecţia super-premium „C.N.” a producătorului de vinuri Jidvei, Mysterium reprezintă o serie limitată de vinuri cupaj adresată publicului HORECA, în speţă cluburilor şi localurilor „de noapte”.
Conceptul din spatele vinului porneşte de la faptul că fiecare vin din această colecţie este un cupaj, un blend de mai multe soiuri, alăturate într-o proporţie pe care doar oenologul o cunoaşte. Eticheta beneficiază de câteva tratamente delicate de producţie cum ar fi uzul extensiv al hotfoil-ului şi serigrafia cu cerneală UV care o fac să strălucească în anumite condiţii de iluminare.
“Jumătate din „vina” acestui ambalaj îi aparţine producătorului Jidvei, în special patronului acestei colecţii, Dl. Claudiu Necşulescu, care a sprijinit toate detaliile, uneori nebuneşti, care au contribuit decisiv la imaginea produsului. A fost un proiect foarte frumos, care, în pofida complexităţii, a decurs foarte lin. Cea mai mare încercare a fost să rezist tentaţiei de a-l complica, din dorinţa de a-l îmbunătăţi excesiv. Deşi conceptul şi producţia etichetei au fost rezultatele unor procese complexe, sunt încântat că am reuşit să creez un ambalaj care este simplu, elegant şi totuşi, plin de semnificaţii şi uşor de înţeles.” declară Ion Barbu, graphic designer.
D&AD Awards este una dintre cele mai titrate competiţii de publicitate şi design. În acest an, Mysterium reprezintă singura prezenţă românească din anuarul festivalului.
Project Credits:
Spotlight: Ion Barbu graphic designer, Bogdan Pleşa copywriter, Alina Muşat client service director, Ştefania Apostol account executive, Dragoş Vîlcan DTP, Dan Muşa director de producţie.
Jidvei: Ioana Benga PR Manager
Spotlight este o agenţie de publicitate full-service, înfiinţată în 1999. Printre clienţii agenţiei se numără: Jidvei, JW Marriott, Kolo şi Centrofarm. Spotlight este membră a reţelei globale ICOM.
Compania Jidvei
Cu o podgorie ce se întinde pe 2400 hectare , investiţii substanţiale în plantaţii, dar şi în modernizarea cramei şi a tehnologiilor de fabricare, conservare şi păstrare a vinului, Jidvei este cel mai mare producător de vinuri albe seci şi demiseci din segmentul premium din România.
www.jidvei.ro
www.mysterium.ro