Vineri a început etapa Confruntărilor la Vocea României! Emoțiile au crescut considerabil, iar suspansul și-a spus cuvântul ieri seară atât în rândul concurenților, cât și în cel al antrenorilor, care au fost puși în fața unor decizii greu de luat. A fost un spectacol extraordinar, iar românii au avut parte de șapte duete formidabile și de momente pline de energie și forță. Patru concurenți au fost salvați aseară, iar doi dintre ei au fost înlocuiți de către Smiley și Despot.
Pe întreaga durată de difuzare, la nivel național, peste 1.4 milioane de telespectatori au urmărit competiția în care doar vocea contează, iar în minutul de maximă audiență de la 21:55, cea mai bună competiție a vocilor a reuşit să aducă în faţa televizoarelor peste 2 milioane de români.
Prima ediție a Confruntărilor de la Vocea României a fost lider de audiență pe toate categoriile de public și a înregistrat 9.2 puncte de rating și 27.3% share pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, față de postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut 7.1 puncte de rating și 21% share.
Emoție, tensiune și șapte duete fascinante
Tudor, Smiley, Lori și Despot au format cuplurile care intră în etapa Confruntărilor, iar aseară primele șapte au urcat în ringul Vocea României, au realizat duete impresionante, dar au și luptat pentru a merge mai departe în cea mai tare competiție a vocilor. Tot aseară, antrenorii au salvat patru concurenți, iar pe doi dintre ei i-au înlocuit ulterior. Cei care rămân pe scaunele din steal room până data viitoare sunt: Răzvan Mărcuci, salvat de Smiley; Cristian Prăjescu, salvat de Tudor; Doina Spătaru, salvată de Lori și Raluca Ursu, salvată de Despot.
Tudor a nominalizat aseară primele două dueluri din echipa sa. Meriam Jane Ndubuisi și Ioana Cristodorescu au cântat în forță melodia A hard days night, iar Raluca Ursu și Daria Grigoraș au interpretat piesa Welcome to the jungle și au umplut sala de energie. Ambele duete au fost incredibile și au transmis foarte multă pasiune pentru muzică și o forță de neimaginat. În urma celor două momente, alegerile lui Tudor au fost Meriam și Daria, cele două fete fiind primele concurente din echipă care merg în etapa live-urilor.
Echipa Smiley a început în forță etapa Confruntărilor, cu două cupluri care au adus pe scenă momente cu emoție și putere. Anne-Marie Ionescu și Paul Bătinaș au cântat aseară piesa Mercy, iar Amir Arafat și Cristian Prăjescu au interpretat melodia Breakeven. Ambele reprezentații l-au făcut mândru pe antrenor de evoluția vocală a concurenților, dar și de atitudinea pe care au avut-o, fiind extrem de implicați în momentele pe care le-au prezentat, demonstrând că sunt hotărâți să învingă. În cele din urmă, Smiley a luat decizia de a continua competiția cu Paul și Amir.
Primul cuplu din echipa Lori care a intrat în ringul Vocea României a fost cel format din Jeanette Curta și Bogdan Stănică. Cei doi au cântat melodia On my own, vocile lor s-au completat perfect, iar antrenorii au fost încântați de reprezentația lor plină de sensibilitate și visare. După câteva momente bune de gândire, Lori a luat decizia de a merge mai departe cu Bogdan.
Cu zâmbetul pe buze și cântând, Despot a ales primele două cupluri din etapa Confruntărilor. Catarina Sandu și Răzvan Mărcuci au interpretat piesa Uprising, iar Doina Spătaru și Andreea Dragu au cântat melodia Deeper. Concurenții au reușit să creeze vineri două duete puternice și au impresionat publicul prin dezinvoltură și calități vocale de excepție, dar și prin determinarea de care au dat dovadă, luptând pentru a impresiona antrenorii și a continua competiție. A fost o alegere extrem de grea pentru Despot, însă la final acesta a decis să meargă mai departe spre marele trofeu alături de Catarina și Andreea.
Și vinerea viitoare, de la 20:30, dăm suspansul mai tare în cea de-a doua ediție a Confruntărilor de la Vocea României! Următoarele cupluri sunt gata să intre în ring și să cucerească antrenorii cu calitățile lor vocale, iar emoțiile cresc pentru concurenții din steal room, deoarece locul lor în competiție nu este încă sigur.