De la începutul sezonului #7epic, fiecare ediție Românii au talent a fost urmărită de peste 50% dintre telespectatorii din segmentul comercial!
Sezonul #7epic Românii au talent a ajuns la jumătatea audițiilor, iar eroii continuă să cucerească România! În cea de-a șasea ediție a celui mai tare show de divertisment, am urmărit momente extraordinare de dans, canto, beatbox, silent comedy, pictură sau trapez, am cunoscut eroi fantastici și am văzut talent de poveste, am trăit incredibilul și pielea de găină, iar show-ul a fost înălțător, emoționant și plin de culoare!
Concurenții au încântat publicul și juriul cu numerele prezentate pe scenă, dar și cu poveștile lor pline de emoție sau umor, iar Andi Moisescu, Mihaela Rădulescu, Andra și Florin Călinescu au vorbit doar limba talentului și au jurizat fiecare număr cu corectitudine și apreciere. Ca de fiecare dată, gazdele emisiunii, Smiley și Pavel Bartoș, au făcut spectacol în culise, au ajutat concurenții să scape de emoții, au dansat și s-au bucurat de fiecare moment.
De la începutul sezonului #7epic, fiecare ediție Românii au talent a fost urmărită de peste 50% dintre telespectatorii din segmentul publicului comercial.
A șasea ediție Românii au talent a fost lider absolut de audiență pe toate segmentele de public! Pe segmentul publicului comercial, cu vârste cuprinse între 18 și 49 de ani, show-ul Românii au talent a înregistrat 20.2 puncte de rating și 54.9% share, de peste șase ori mai mult decât postul de televiziune clasat pe locul doi, care a obţinut numai 3.3 puncte de rating și 8.9% share.
Pe întreaga durată de difuzare, 20:30 – 23:08, la nivel național, peste 3.2 milioane de telespectatori au urmărit spectacolul Românii au talent, iar în minutul de maximă audiență de la 22:21, peste 4 milioane de români au fost cu ochii pe cel mai iubit show de divertisment.
Concurenții au adus emoția și bucuria pe scena Românii au talent
Cea de-a șasea ediție Românii au talent a fost deschisă de Corul Unison Stars, care a adus o explozie de energie și fericire pe scenă. Profesori, doctori sau cu alte meserii în viața de zi cu zi, toți membrii corului sunt artiști atunci când se află în fața unui public numeros și reușesc să impresioneze și să primească ropote de aplauze. ”Asta trebuie să facă un cor pe scena de la Românii au talent ca să smulgă instantaneu de la mine un DA”, a declarat Andi. Concurenții au încântat juriul și au primit 4 DA.
Genil Hasin și Nicolas Chiriac au adus pe scenă un număr de street dance plin de vibrație. Cei doi concurenți s-au sincronizat, au fost plini de voie bună și au umplut sala cu bucurie și energie. La final, au primit laude din partea juraților, iar Mihaela le-a spus: ”De mult n-am mai avut așa o plăcere să văd un cuplu de dansatori cumva atipic, o diferență mare de vârstă între voi, dar o sincronizare impecabilă, coregrafie faină, dinamică, veselă.”, iar Genil și Nicolas au primit 4 DA.
Șerban Borda a jucat teatru fără cuvinte. Tot fără cuvinte au rămas și membrii juriului după ce au văzut momentul inedit, în care concurentul a strecurat și un număr de magie. Originalitatea sa a fost apreciată, iar Andi i-a spus: ”Eu am decriptat metafora și mi s-a părut chiar foarte drăguță. Momentul mi s-a părut neașteptat și asta vrem să vedem aici, la Românii au talent, lucruri neașteptate, nemaivăzute. E prima oară când vedem așa ceva.”. Șerban a obținut 4 DA.
Luca Porta a adus vineri seară pe scenă mișcările de dans ale lui Michael Jackson. Concurentul, fan al regelui pop, nu și-a catalogat dansul ca fiind o imitație, ci mai degrabă un omagiu adus marelui artist. Concurentul a realizat un număr electrizant, iar jurații i-au apreciat talentul. ”Îmi place de el, e drăguț, a avut o apariție bună, o energie bună. Așa că ai făcut o treabă foarte bună!”, a spus Andra, iar Luca a primit 4 DA.
Valentin Iancu și Tatiana Raza au prezentat vineri un moment spectaculos. Cei doi au dansat, iar Valentin a făcut o demonstrație de forță la trapez, reușind să țină juriul cu sufletul la gură. Elementele riscante executate de el au adus foarte mult suspans și tensiune, iar emoția s-a îmbinat perfect cu energia. ”Îmi place și dentistul tău, Valentin! Ai un stomatolog foarte bun. Noi ce vedem acum e ok, dar mai pățești și una-alta din când în când… Ai un dentist foarte bun, să-mi dai și mie adresa lui.”, a spus Florin Călinescu cu zâmbetul pe buze. Valentin și Tatiana au primit 4 DA.
Violeta Irasciuc a cântat la vioară Vara de Vivaldi și a demonstrat că iubește muzica și că face acest lucru cu foarte multă pasiune. Dacă până acum i-a încântat doar pe brașoveni cu talentul său, cântând pe străzile orașului de sub Tâmpa, Violeta a cucerit vineri o țară întreagă pe scena Românii au talent. „După părerea mea, în stradă este atât de mult adevăr, cum rar găsești pe alte scene. E, poate, cel mai sever public, pentru că nu trebuie să plătească niciun bilet. El dacă nu te place cu adevărat, nici măcar nu se oprește. Întotdeauna am descoperit în artiștii stradali oameni foarte talentați.”, i-a spus Andi. Conurenta a obținut 4 DA la final.
Iuri Rîbac a adus un dans freestyle plin de pasiune. Cu mișcări precise, pline de energie și senzualitate, Iuri a cucerit iremediabil publicul și jurații și i-a făcut să vibreze, iar Andra i-a cântat pentru a continua să danseze și să demonstreze că poate improviza pe orice stil. ”Bănuiesc că în general poți dansa pe orice cu genul ăsta de motricitate și de mobilitate.”, i-a spus Mihaela. Concurentul a impresionat și a primit 4 DA.
Ion Nedelcu a demonstrat vineri că talentul nu are vârstă. Este scenograf și designer, iar la Românii au talent a prezentat un număr de pictură cu vin, pentru a împărtăși din experiența sa oamenilor care simt la fel ca el. Ion a surprins cu momentul inedit adus pe scenă și a primit aplauze din partea publicului. Jurații au apreciat talentul concurentului și i-au apreciat și creativitatea. ”Premiem premiera! Atunci o să zic un DA!”, a spus Florin, iar Ion a primit la final 4 DA.
Chiar dacă are o deficiență de auz, George Aghinea a adus vineri emoția pe scenă. Cu o voință extraordinară, concurentul a demonstrat că a fost înzestrat cu o voce fabuloasă și a interpretat plin de bucurie melodia At least. Timbrul lui vocal a sensibilizat juriul, care a fost uimit de talentul lui colosal și s-a ridicat pentru a-l aplauda. ”M-ai răcorit cum ai cântat. S-a făcut frig în sală și a apărut emoția aia de care tot zic eu că trebuie să apară și anume pielea de găină. Răspunsul meu este DA!”, i-a spus Andra. George a primit 4 DA.
Kiss Gyula a revenit la Românii au talent mult mai pregătit, însă a cântat tot în limba maghiară, dar de data aceasta melodia Clint Eastwood. Timbrul său vocal a sunat foarte bine în ritm de hip-hop, iar jurații l-au aplaudat și l-au felicitat pentru numărul prezentat. ”Metrica, frazarea, astea mi-au plăcut. A sunat foarte bine. Al treilea DA vine de la mine”, a spus Andra. Kiss a primit la final 4 DA.
Micuța Antonia Stoian a ridicat sala în picioare încă de la primele acorduri. Concurenta a uimit publicul și jurații cu talentul său de a cânta la diverse instrumente precum fluier sau nai, dar și la instrumente neconvenționale, cum ar fi o seringă, o coajă de nucă sau o sticluță. Spectacolul a fost completat de vocea fenomenală a concurentei. ”N-am nicio îndoială că vei face cu orice preț spectacol, pentru că asta îți place să faci.”, a spus Mihaela, iar Florin a completat: ”Ne vedem cu patruzeci de mii de DA în etapa următoare!”.
Toader Grad a intrat hotărât pe scenă și a cântat o piesă hip-hop compoziție proprie. Versurile melodiei i-au pus pe gânduri pe toți cei prezenți în sală, iar vocea sa a impresionat juriul, care a decis să-i acorde 4 DA. ”E un punct în plus dacă ți-ai scris textul. E coerent, are și îndrăzneală, ai și căpșorul lui Eminem când era de vârsta ta.”, i-a spus Florin.
În ciuda problemelor de sănătate, Florin Drăgoi a făcut spectacol pe scenă cu un număr puternic de beatbox. Bass-ul lui Florin i-a uimit pe Smiley și Pavel, iar Andi, Mihaela, Andra și Florin i-au aplaudat îndelung talentul și curajul. ”Mi-ai făcut o surpriză foarte frumoasă! A fost pentru prima oară când am auzit Andra pe beatbox. A sunat bine, într-adevăr cu mai mult bass. Îmi place tare mult zâmbetul tău! Îmi dai emoție și energie. A sunat tare bine, așa că răspunsul meu este DA.”, i-a spus Andra, iar concurentul a părăsit scena cu 4 DA.
Nicolai Chilimicenco iubește natura, iar acest lucru l-a demonstrat și vineri. De când era mic imita sunetele anumitor păsări și animale, iar în ediția șase Românii au talent a adus umplut scena cu veselie și i-a făcut pe toți să se gândească la copilărie și la vacanță. ”Da, sunt edificat, DA!”, a spus Andi, încântat de momentul prezentat de Nicolai. Concurentul a primit la final 4 DA.
Eduard Cristian Cătănoiu a adus vineri un număr de dans contemporan plin de emoție, trăiri intense și foarte multă expresivitate. Eduard a transmis prin dans o poveste de viață și a ajuns rapid la inimile juraților, care au apreciat momentul prezentat de el. ”N-aș blama disperarea unei generații, care ar putea să fie chiar reală. Eu chiar cred că generația din care el face parte are o disperare în interior și simte nevoia să o exteriorizeze, uneori chiar prin intermediul dansului contemporan. Dansul înseamnă emoție.”, a spus Andi, iar concurentul a obținut 4 DA.
Este giuvaier, dar iubește muzica! Maxim Prepeliță i-a șocat pe toți când a început să cânte Caruso. Nimeni nu se aștepta la vocea sa uriașă și la interpretarea impecabilă. Concurentul a transmis foarte multă emoție, iar Andra a mers la final pe scenă pentru a-l îmbrățișa și a-l felicita pentru talentul său extraordinar. ”Ne-ai emoționat pe toți, ne-ai surprins pe toți și mă bucur că mi-ai oferit această emoție.”, i-a spus Mihaela. Maxim a fascinat juriul și a primit 4 DA și felicitări.
S-a încheiat încă o ediție fenomenală Românii au talent, în care talentul și originalitatea au produs o explozie de bucurie. Vinerea viitoare, de la 20:30, vom rămâne muți de uimire în fața unor momente unice și ne vom bucura de un spectacol senzațional, plin de forță, pasiune, energie, efervescență și emoție.