VINCON, unul dintre cei mai mari producători de vinuri din România anunţă încheierea procesului de rebranding, în urma căruia, de la 1 august 2021, VINCON devine BECIUL DOMNESC. Compania va lua astfel numele brandului care deține poziția de lider de piață pe segmentul upper mainstream. Odată cu schimbarea denumirii, brandul va beneficia şi de o nouă identitate vizuală, alături de repozitionarea mesajului și a retoricii.
“De la începutul călătoriei noastre, ne-am propus să păstrăm tradiția vinurilor românești și să oferim clienților noștri ce e mai bun din rodul pământului și al muncii oamenilor. Am tratat mereu calitatea vinurilor noastre cu toată seriozitatea, fapt confirmat şi de numeroasele medalii primite de-a lungul timpului. Dar ca în orice demers, început cu drag, acum multi ani, a venit acel moment în care ne-am oprit şi ne-am întrebat: “Noi cine suntem?” şi “Cum suntem văzuți?”. Trecând printr-un întreg proces de analiză internă, a industriei, a competitorilor și a pieței de consum, ne-am dat seama, că oricât de departe am plecat în căutarea răspunsului, acesta era chiar aici. Pe dealurile Moldovei, unde muncim de generații pentru ’Măria Sa, Vinul’. De aici provin unele dintre cele mai apreciate vinuri, produse din struguri culeşi de mâinile urmașilor celor care au dezvoltat acest mestesug. Istoria, traditia şi calitatea produselor noastre sunt lucrurile care ne reprezintă, iar lumea ne asociază cu rezultatele însemnate şi cu produsele noastre cele mai emblematice – vinurile din gama Beciul Domnesc.“ menţionează Luchi Georgescu, Preşedinte Beciul Domnesc.
În ansamblu, rebrandingul a însemnat atât o rafinare a poziționării – prin însuşirea unei identităţi de actualitate – cât şi o reîntoarcere la setul de atribute care definesc cel mai bine compania: istorie, traditie, grijă, pasiune, mândrie, moştenire.
Noua identitate așează Beciul Domnesc simultan în traditie și contemporan, în timp ce promisiunea producătorului de vinuri rămâne aceeaşi: să ofere consumatorilor produse de calitate care să surprindă cât mai bine personalitatea distinctă și versatilitatea vinului; să fructifice originea însemnată a podgoriilor şi să ii onoreze pe cei care sunt implicați zi de zi în procesul de producție, care pun o parte din sufletul lor în crearea fiecărei sticle de vin.
“De la 1 august, Beciul Domnesc nu mai este doar un punct pe hartă sau un brand de vin dintr-un portofoliu generos, ci piatra de temelie a companiei şi un simbol al muncii oamenilor, care poartă pecetea priceperii noastre, pe care dorim să o lăsăm moştenire generaţiilor următoare” a mai completat Luchi Georgescu.