Carmen Camelia Cavadia
Editura Trei
Romanul de debut al lui Carmen Camelia Cavadia a reusit sa atraga atentia asupra autoarei si asupra povestii inca de la lansare (chiar dinainte, daca tinem cont de promovarea realizata in cadrul retelelor de socializare).
Modul in care acest roman este receptat de cititor depinde de… persoana care lectureaza cartea. Sigur, acesta este un lucru absolut firesc pentru orice carte, insa in cazul de fata, intr-o mare de carti in care accentul cade pe dialog, ritmuri alerte, aventura, actiune, „Vina” vine ca o contra-greutate, fiind un roman in care accentul cade pe aspectul psihologic, iar dialogul este prezent, insa intr-o mult mai mica masura decat la multe carti in voga acum.
Pentru a sublinia anumite stari ale personajului principal si pentru a le putea oferi cititorilor o idee despre modul in care, de la o familie cu o viata frumoasa – cuplul Tomas (scriitor de succes) si Stella – se ajunge la un prezent in care Tomas sta singur, furat de aburii alcoolului si trist ca foul lui, Paul, nu vorbeste cu el – scriitoarea alege stilul narativ, descriptiv, uneori chiar cu repetitii sau reformulari ale anumitor fraze. Dar numai cu ajutorul acestor elemente reuseste Carmen Camelia Cavadia sa transmita mesajul cartii si sa ofere, in definitiv, o oglinda a multor destine din vremea noastra. Subiectele care predomina in carte sunt lipsa comunicarii in cuplu – cu sublinierea faptului ca orice lucru nespus are impact ulterior – , alcoolismul si asumarea greselilor.
Personajul principal, Tomas, este un om batran acum care nu se ingrijeste – doar o menajera, care vine o data pe saptamana, reuseste sa il mai scoata din disperare si existenta searbada. Tomas bea mult si isi petrece timpul mai mult uitandu-se la ce fac vecinii lui. Si le stie povestile – le cunoaste vietile si obiceiurile.
Treptat, printr-o alternanta prezent-trecut, aflam si ce s-a intamplat mai demult, cum a fost tineretea lui Tomas si cum s-a ajuns la acest prezent trist. Tot treptat, Tomas cel izolat ajunge sa interactioneze cu cativa locatari. Ce se intampla mai departe si cum se termina totul va lasam sa descoperiti citind romanul. Noi adaugam ca acest roman de debut este unul interesant, inedit din multe puncte de vedere (este, de altfel, atemporal si aspatial) si ca invita la meditatie asupra propriei vieti si a propriilor alegeri.