la Universitatea din Bucuresti
Universitatea din București și Institutul Francez din România, alături de New Europe College București și Noua Universitate Bulgară, vă invită joi, 18 octombrie 2012, la evenimentul predării cheilor Vilei Noël de către Ambasadorul Republicii Franceze în România, E. S. Philippe Gustin, rectorului Universității din București, prof. dr. Mircea Dumitru. Ceremonia va avea loc începând cu ora 11:00 la Villa Noël (str. Emile Zola, nr. 6, lângă Piața Dorobanți), în prezența Ministrului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului, doamna Ecaterina Andronescu. Cu ocazia acestei ceremonii va fi ratificat și Acordul de echivalare între guvernele francez și român pentru recunoașterea diplomelor și perioadelor de studii în învățământul superior.
Proiectul care a câștigat prestigiosul premiu Louis D al Academiei Franceze, în valoare de 750 000 de euro, va transforma Vila Noël, fost sediu al Serviciului de Cooperare al Ambasadei Republicii Franceze în România, într-un pol de excelență pentru studiul științelor sociale francofone: Centrul Regional Francofon de Studii Avansate în Științe Sociale (CeReFREA – Centre Régional Francophone d’Études Avancées en Sciences Sociales).
Misiunea CeReFREA este aceea de a dezvolta programe autonome de cercetare, de a primi profesori, cercetători, doctoranzi și post-doctoranzi în mobilitate și de a susține rețele de cercetare în domeniul științelor sociale prin conferințe, evenimente științifice, seminarii și programe.
Actorii instituționali implicați în crearea și în activitățile CeReFREA sunt Universitatea din București-UB (prin Facultatea de Științe Politice, Noua Școală Doctorală Francofonă în Științe Sociale-EDSS, Colegiul Juridic Franco-Român al Facultății de Drept-CJFR și Catedra Senghor); New Europe College-NEC, Institutul de Studii Avansate în Științe Sociale; Noua Universitate Bulgară (prin Departamentul de Științe Politice, Sofia-SPNUB).
Vila Noël beneficiază de o suprafață utilă de aproximativ 800 m2, fiind înzestrată cu săli de conferințe și de seminarii (cu o capacitate de 15, 30 sau 100 de persoane), o bibliotecă și birouri individuale. Clădirea permite și amenajarea unor camere pentru 5 – 8 rezidenți, cât și a unei cafenele.
Înfiinţată în 1864, Universitatea din Bucureşti este astăzi cea mai importantă instituţie de învăţământ superior din România. Recunoscută drept centru major de predare şi cercetare, Universitatea din Bucureşti oferă studenţilor săi posibilitatea de a se forma în limba franceză la toate nivelurile (licenţă, masterat, doctorat). În domeniile sociale, francofonia este vie, învăţământul în limba franceză bazându-se pe modelul francez al excelenţei. Foarte atractivă, această formare specializată cuprinde mii de studenţi francofoni. Prin CeReFREA, Universitatea din Bucureşti își propune să devină un pol de excelenţă francofonă pentru cercetare în Europa Centrală şi de Sud-Est.