O campanie SOS Satele Copiilor România, pentru susținerea la școală a 200 de copii
SOS Satele Copiilor România lansează un nou îndemn de implicare prin donaţii. Din lipsuri nu se nasc visuri. Dar, dacă un copil e susținut să meargă la scoală, acel simplu “Prezent!”, când se strigă catalogul, face ca viitorul să se schimbe în bine.
Potrivit datelor Eurostat, rata abandonului şcolar timpuriu situează România între primele trei state ale Uniunii Europene. Sărăcia extremă şi responsabilităţile domestice sunt piedici cu consecințe puternice pentru copiii care provin din medii defavorizate, cea mai gravă consecinţă fiind abandonul scolar.
Sub sloganul „Viitorul strigă prezent!”, SOS Satele Copiilor România inițiază o campanie de strângere de fonduri, al cărei obiectiv este susținerea la scoală a celor aproximativ 200 de copii și tineri lipsiți de îngrijirea familiei biologice și care cresc acum sub ocrotirea organizației.
Donațiile colectate în această campanie vor fi utilizate în proporție de 100% pentru acoperirea cheltuielilor pe întreg parcursul anului școlar, cum ar fi achiziționarea de rechizite, îmbrăcăminte și încalțăminte nouă, a costurilor de îngrijire medicală, terapie psihologică, activități extra-școlare și educație de calitate.
“Este important ca fiecare dintre noi să oferim un sprijin constant și un angajament pe termen lung pentru menținerea copiilor la școală. Eforturile SOS Satele Copiilor România au fost răsplătite cu rezultate bune în 2016: o promovabilitate școlară de 99% pentru copiii care cresc în cele trei Sate ale organizației. Totodată, 90% dintre tinerii care au ieșit de sub protecția SOS în ultimii 25 de ani și-au găsit un loc de muncă stabil și sunt bine integrați în societate.” (Diana Podaru, Director General SOS Satele Copiilor România)
Ideea campaniei pornește de la faptul că abandonul școlar sau absențele de la ore le răpesc copiilor șansa de a fi mari într-o zi. Pentru ei, viitorul este „absent”. Dar, lucrurile se pot schimba în bine, dacă investim acum pentru ca mâine sa fie bine.
Cei care doresc să se implice, pot contribui prin mai multe metode:
– donaţii online, cu cardul bancar, pe website-ul campaniei: www.viitorulprezent.sos-satelecopiilor.ro;
– donaţii prin SMS la 8844 cu textul Mama (2 Euro/ lună) și
– donații bancare direct în contul bancar al organizației SOS Satele Copiilor România: RO84BACX0000001080003013.
“Ne dorim să facem cunoscut îndemnul nostru de implicare către o audiență cât mai largă, dar şi să dezvoltăm noi activități prin care să îmbogățim experiențele copiilor din cadrul SOS Satele Copiilor România. De aceea, pe lângă modalităţile uzuale de transmitere a mesajelor noastre, precum o pagină web dedicată campaniei «Viitorul strigă prezent!» și o serie de execuții grafice care vor rula în mediul online și în social media, am conturat şi un schimb de roluri adult – copil. Câțiva copii din Satele SOS se vor «teleporta în viitor» și vor afla cum este să fii adult, alături de persoane publice de renume. La rândul lor, adulții implicaţi se vor întoarce, pentru câteva ore, în copilărie.“ (Ștefan Urziceanu, Director de Marketing şi Atragere de Fonduri)
Campania „Viitorul strigă prezent!” se va desfășura în perioada 4 septembrie – 4 octombrie și se adresează atât publicului larg, oamenilor de bine care doresc să contribuie la ajutorarea copiilor rămași fără susținerea familiei biologice, cât și companiilor, instituțiilor și reprezentanților media.