cu cetatenii din Varsovia
După 22 dialoguri cu cetățenii din 14 state membre, cetățenii din Polonia vor avea ocazia să își exprime opiniile cu privire la viitorul Europei. La 11 iulie 2013, domnul José Manuel Barroso, președintele Comisiei Europene, doamna Viviane Reding, vicepreședintele Comisiei, împreună cu doamna Róża Thun, membru al Parlamentului European, vor susține o dezbatere la care vor participa peste 300 de cetățeni, la Centrul Științific Copernicus din Varșovia.
„Cetățenii noștri sunt conștienți de faptul că multe dintre problemele, riscurile și amenințările la adresa bunăstării lor sunt transfrontaliere, motiv pentru care și soluțiile trebuie să fie transfrontaliere. Integrarea europeană poate sprijini politicile naționale și poate consolida libertățile cetățenilor europeni. Numai Europa poate oferi o garanție că greșelile din trecut nu se vor repeta și că se vor identifica soluții mai bune pentru provocările viitoare”, a declarat președintele Comisiei Europene, domnul José Manuel Barroso. „Riscul real de fragmentare provine din faptul că nu sunt ascultate preocupările cetățenilor. Aș vrea să văd că există o dezbatere reală privind modul în care Uniunea Europeană ar trebui să evolueze în anii următori, atât în domeniul economic, cât și în cel politic. O dezbatere în care este implicat fiecare cetățean. Acesta este motivul pentru care ne vom afla în Varșovia, mâine, și în fiecare stat membru al UE, anul acesta și anul viitor.”
„În contextul în care s-a accelerat dezbaterea privind viitorul Europei și consecințele crizei economice, avem nevoie de o viziune clară cu privire la drumul pe care îl vom urma în următorii ani. Opinia cetățenilor este mai importantă ca niciodată și aștept cu nerăbdare vizita la Varșovia, pentru a cunoaște părerile cetățenilor polonezi”, a declarat vicepreședintele Viviane Reding, comisarul UE pentru justiție, drepturi fundamentale și cetățenie. „Polonia face parte din nucleul Uniunii Europene și influența acesteia este esențială în cadrul procesului de ieșire din criză și de dotare a Europei cu instrumente adecvate pentru a se garanta că greșelile trecutului nu se vor repeta. Cred că Polonia va continua să joace un rol activ și important în făurirea unei Europe mai puternice”.
Președintele Comisiei Europene, domnul José Manuel Barroso, va deschide dezbaterea din Varșovia, apoi va invita să ia cuvântul pe doamna Reding, vicepreședinte al Comisiei, și doamna Róża Thun, membru al Parlamentului European, care vor discuta cu participanții despre criza economică, drepturile cetățenilor și viitorul Europei. În aceeași zi, dimineața, președintele Baroso va participa la prima adunare generală a inițiativei „O nouă narațiune privind Europa”, care va reuni intelectuali, reprezentanți ai organizațiilor culturale și artiști, la deschiderea căreia va participa, de asemenea, premierul Poloniei, domnul Donald Tusk.
La discuțiile cu cetățenii din Varșovia va participa un public foarte divers, din care fac parte antreprenori, reprezentanți ai organizațiilor culturale, ai organizațiilor neguvernamentale, precum și ai asociațiilor studențești. De asemenea, centrele de informare Europe Direct, care funcționează în 31 de orașe din Polonia, vor asigura că toți cetățenii interesați vor participa la dezbaterile din capitala Poloniei. Acest eveniment, care va dura două ore, va fi moderat de domnul Michał ADAMCZYK, de la televiziunea publică națională TVP.
Dezbaterea va avea loc între orele 14:30 și 16:30 (CET), la Centrul științific Copernicus din Varșovia. Aceasta va fi transmisă în direct pe internet. Cetățenii din întreaga Europă pot participa, de asemenea, prin Twitter, utilizând hashtagul #EUDeb8.
Varșovia a găzduit deja, la 11 mai 2013, un dialog cu cetățenii la care a participat domnul Janusz Lewandowski, comisarul european pentru programare financiară și buget. Aproape 200 de persoane au participat la acest dialog, care a fost urmărit în direct, pe internet, de peste 3 000 de persoane.
Context
Care sunt temele dialogurilor cu cetățenii?
În ianuarie, Comisia Europeană a lansat Anul European al Cetățenilor (IP/13/2), un an dedicat cetățenilor UE și drepturilor acestora. Pe tot parcursul anului și în 2014, comisari ai UE, membri ai Parlamentului European, precum și politicieni naționali din toate statele membre ale UE se reunesc pentru a discuta despre așteptările cetățenilor privind viitorul Europei.
Vicepreședintele Reding a participat deja la dezbateri în Cádiz (Spania), Graz (Austria), Berlin (Germania), Dublin (Irlanda), Coimbra (Portugalia), Salonic (Grecia), Bruxelles (Belgia) și Esch/Alzette (Luxemburg). Multe alte dialoguri vor fi organizate în întreaga Uniune Europeană în cursul anilor 2013 și 2014, în cadrul cărora politicienii europeni, naționali și locali vor participa la dezbateri cu cetățeni din toate categoriile sociale. Toate dezbaterile pot fi urmărite la adresa: //ec.europa.eu/european-debate.
S-au realizat progrese importante în cei douăzeci de ani de la introducerea cetățeniei Uniunii: Potrivit unui sondaj al UE efectuat recent, astăzi 63 % dintre cetățeni se consideră „europeni”. În Polonia, această cifră este chiar mai mare, și anume 74% (a se vedea anexa). În întreaga UE, cetățenii își exercită zilnic drepturile, însă nu sunt întotdeauna conștienți de ele. De exemplu, aproximativ șase din zece cetățeni polonezi afirmă că nu sunt bine informați cu privire la drepturile lor în calitate de cetățeni ai UE.
Acesta este motivul pentru care dialogurile cu cetățenii ocupă un loc central în cadrul Anului European al Cetățenilor, un an dedicat cetățenilor și drepturile lor.
De ce organizează Comisia aceste dialoguri acum?
Comisia organizează aceste dialoguri deoarece Europa se află, în prezent, la o răscruce de drumuri. Toată lumea vorbește despre viitorul Europei, despre realizarea Uniunii politice, o federație a statelor naționale sau Statele Unite ale Europei. Lunile și anii următori vor fi decisivi în ceea ce privește drumul pe care îl va urma Uniunea Europeană. Continuarea procesului de integrare europeană trebuie să fie însoțită de consolidarea legitimității democratice a Uniunii. Acesta este motivul pentru care este esențial ca cetățenii europeni să participe la dezbateri și să își exprime opiniile.
Care va fi rezultatul dialogurilor?
Punctele de vedere exprimate de cetățeni în cursul dialogurilor vor ghida Comisia în elaborarea planurilor privind o viitoare reformă a UE. Unul dintre principalele obiective ale dialogurilor va fi pregătirea terenului pentru alegerile europene din 2014.
La 8 mai 2013, Comisia Europeană a publicat al doilea raport privind cetățenia Uniunii, care prezintă 12 noi măsuri concrete de rezolvare a problemelor pe care le întâmpină în continuare cetățenii europeni (IP/13/410 și MEMO/13/409). Acest raport reprezintă răspunsul Comisiei în urma unei ample consultări online, care a fost lansată în mai 2012 (IP/12/461), și a întrebărilor ridicate și a sugestiilor formulate în cadrul dialogurilor cu cetățenii privind drepturile cetățenilor UE și viitorul lor. La consultare au participat 12 000 de cetățeni ai UE, dintre care ponderea cea mai mare ca grup au avut-o cetățenii polonezi, ale căror contribuții au reprezentat 18 % din numărul total de contribuții.
ANEXA
1. Polonezii consideră că UE poate gestiona cel mai bine criza actuală
2. Un număr de peste șapte din zece polonezi se consideră cetățeni "europeni", jumătate dintre ei își cunoaște drepturile
3. Polonezii consideră principala realizare a UE este libera circulație pentru oameni, bunuri și servicii
Pagini Utile
-
Informații suplimentare privind dialogul cu cetățenii din Varșovia:
//ec.europa.eu/debate-future-europe/citizens-dialogues/poland/warsaw/july_en.htm
-
Dezbaterile cu cetățenii privind viitorul Europei:
//ec.europa.eu/debate-future-europe/index_en.htm
-
Anul European al Cetățenilor:
-
Cetățenii europeni au un cuvânt de spus – rezultatele consultării publice cu privire la drepturile cetățenilor în UE:
//ec.europa.eu/justice/citizen/files/eu-citizen-brochure_en.pdf
-
Pagina principală de internet a doamnei Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei Europene și comisar european pentru justiție, drepturi fundamentale și cetățenie:
//ec.europa.eu/reding
-
Dna Viviane Reding pe Twitter: @VivianeRedingEU
-
Pentru a participa la dezbatere prin intermediul paginii de Facebook: www.facebook.com/komisjaeuropejska, și prin Twitter:@EUinPL #EUdeb8
Bucuresti, 11.07.2013