Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Viitorul Europei: doamna vicepresedinte Viviane Reding urmeaza sa dialogheze cu cetatenii din Namur

La doar două zile după discursul domnului José Manuel Barroso, președinte al Comisiei Europene, privind starea Uniunii, dezbaterea referitoare la viitorul Europei ajunge la Namur. În data de 13 septembrie, doamna Viviane Reding, vicepreședinte al Comisiei Europene și domnul Rudy Demotte, ministrul-președinte al Valoniei și al Federației Valonia-Bruxelles, vor discuta despre ieșirea Europei din criza economică, precum și despre drepturile cetățenilor și viitorul Europei cu peste 350 de cetățeni, printre care mulți tineri.

„Peste mai puțin de nouă luni, cetățenii din Belgia și din întreaga Europă se vor prezenta la urne pentru a vota cu privire la viitorul Europei în cadrul alegerilor pentru Parlamentul european din mai 2014”, a declarat vicepreședintele Comisiei Europene, dna Viviane Reding. „Consider că aceasta este o ocazie unică pentru a permite cetățenilor să se exprime, dezvoltând și consolidând astfel un veritabil sistem parlamentar în Uniunea noastră. Aștept cu nerăbdare să ascult ideile proaspete ale tinerilor reuniți la Namur, părerile lor despre Europa și despre ce ar trebui să devină aceasta.”

Dialogul cu cetățenii din Namur are loc în urma dezbaterilor de la Gent (12.4), Eupen (23.4), Bruxelles (4.5), Anvers (8.5) și Genk (28.6). Împreună, vicepreședintele Comisiei Europene, dna Viviane Reding și ministrul-președinte al Valoniei și al Federației Valonia-Bruxelles, dl. Rudy Demotte, vor discuta despre viitorul Europei cu cetățenii, precum și cu liceenii din zonă care în curând vor avea vârsta de vot. Se va pune accentul pe chestiuni de interes special pentru generația tânără de astăzi.

„Aceasta este o inițiativă foarte pozitivă, deoarece tinerii vor avea ocazia să pună întrebări, să își expună viziunea despre viitorul Europei și să ne transmită ce așteptări au pe termen scurt și mediu. Dialogul îi va ajuta pe cetățeni să își înțeleagă drepturile și va demonstra rolul important pe care Europa îl joacă în viața lor de zi cu zi. În cursul acestui schimb de opinii, va fi deosebit de interesant să comparăm viziuni ale societății care diferă în funcție de cultură și generație", a punctat Rudy Demotte, ministrul-președinte al Valoniei și al Federației Valonia-Bruxelles.

Dezbaterea va avea loc în contextul „Sărbătorilor valone/al Colocviului tineretului”, vineri, 13 septembrie, între orele 14.30 și 15.45 la complexul cinematografic Acinapolis din Namur (Jambes).

Evenimentul poate fi urmărit în direct prin webstream. Cetățenii europeni care nu pot participa în persoană la eveniment pot trimite întrebări prin Twitter, utilizând hash-tag-ul # EUDeb8. În zilele ce precedă dialogul se pot pune întrebări pe Facebook și pe pagina de internet a conferinței tinerilor.

Context

Care sunt temele dialogurilor cu cetățenii?

În ianuarie, Comisia Europeană a lansat Anul european al cetățenilor (IP/13/2), un an dedicat cetățenilor și drepturilor acestora. Pe parcursul acestui an și al anului viitor, membrii Comisiei Europene, împreună cu politicieni de la nivel național și local și cu deputați ai Parlamentului European organizează dezbateri cu cetățenii pentru a cunoaște așteptările acestora cu privire la viitor în cadrul unor dialoguri cu cetățenii la nivelul întregii UE.

Vicepreședintele Comisiei Europene, dna Viviane Reding, a susținut deja dezbateri la Cádiz (Spania), la Graz (Austria), la Berlin (Germania), la Dublin (Irlanda), la Coimbra (Portugalia), la Salonic (Grecia), la Bruxelles (Belgia), la Esch-sur-Alzette (Luxemburg), la Varșovia (Polonia), la Heidelberg (Germania) și la Sofia (Bulgaria). În cursul anului 2013 și în primele luni ale anului 2014 vor fi organizate în întreaga Uniune Europeană numeroase alte dialoguri, în cadrul cărora politicieni de la nivel european, național și local vor purta dezbateri cu cetățeni din toate categoriile sociale. Urmăriți toate dialogurile la adresa: //ec.europa.eu/debate-future-europe/index_ro.htm.

S-au realizat progrese importante în cei douăzeci de ani de la introducerea cetățeniei UE: cel mai recent sondaj UE arată că, în prezent, 71 % din cetățenii belgieni se consideră „europeni” (media UE este de 63 %). În întreaga UE, cetățenii își exercită zilnic drepturile, însă nu sunt întotdeauna conștienți că au aceste drepturi. De exemplu, aproximativ șase din zece cetățeni belgieni (61 %) afirmă că ar dori să afle mai multe despre drepturile lor în calitate de cetățeni ai UE.

Acesta este motivul pentru care Comisia a desemnat anul 2013 drept Anul european al cetățenilor. Dialogurile cu cetățenii se află în centrul activităților organizate pe parcursul acestui an.

De ce organizează Comisia aceste dialoguri acum?

Deoarece Europa se află la o răscruce de drumuri. Toată lumea vorbește despre viitorul Europei, multe voci pronunțându-se în favoarea evoluției către o uniune politică de tipul unei federații de state naționale sau a unor State Unite ale Europei. Lunile și anii următori vor fi decisivi pentru evoluția Uniunii Europene. Continuarea procesului de integrare europeană trebuie să meargă mână în mână cu consolidarea legitimității democratice a Uniunii. Prin urmare, este mai important ca oricând ca cetățenii să aibă posibilitatea de a se exprima în mod direct în cadrul acestei dezbateri.

Care va fi rezultatul dialogurilor?

Punctele de vedere exprimate de cetățeni în cursul dialogurilor vor ghida Comisia în elaborarea unei comunicări privind viitorul Europei. Unul dintre principalele obiective ale dialogurilor va fi, de asemenea, pregătirea terenului pentru alegerile europene din 2014.

La 8 mai 2013, Comisia Europeană a publicat cel de al doilea raport al său privind cetățenia UE, care prezintă 12 noi acțiuni concrete menite să soluționeze problemele cu care se confruntă încă cetățenii (IP/13/410 și MEMO/13/409). Raportul privind cetățenia reprezintă răspunsul Comisiei la o amplă consultare online care s-a desfășurat începând din mai 2012 (IP/12/461), precum și la întrebările și sugestiile formulate în cadrul dialogurilor cu cetățenii privind dreptul cetățenilor UE și viitorul lor.

Va exista o altă ocazie de a dialoga cu comisarii în Belgia?

Printre evenimentele viitoare organizate în Belgia se numără dialogul de la Bruxelles, din data de 22 septembrie, cu participarea comisarului Dacian Cioloș; de la Liège, pe 17 octombrie, cu participarea președintelui Comisiei Europene, dl. José Manuel Barroso, a ministrului afacerilor externe al Belgiei, dl. Didier Reynders, și a ministrului economiei și finanțelor din Valonia, dl. Jean-Claude Marcourt și, în cele din urmă, dialogul de la BOZAR (Bruxelles), din 5 decembrie, cu participarea comisarului Androulla Vassiliou, a directorului BOZAR, dl. Paul Dujardin și a președintelui Fundației Europa Nostra, dl. Placido Domingo.

ANEXĂ

1. Belgienii spun că UE este cea mai în măsură să contracareze criza în mod eficace

2. Șapte din zece belgieni se consideră cetățeni ai UE, însă mai puțin de jumătate dintre aceștia își cunosc drepturile

3. Belgienii consideră că pacea între statele membre este realizarea cea mai importantă a UE

Pagini Utile

Bucuresti, 12.09.2013
{mosloadposition user9}
By Liliana Kipper

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Related Posts

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.