Antreprenori cu afaceri de milioane de euro mentorează antreprenori cu afaceri de minimum 100.000 euro în programul “101 Companii de la Stress la Succes”
Fundația Romanian Business Leaders (www.rbls.ro) continuă înscrierile pentru antreprenorii care doresc să adere la programul de mentorat “101 Companii de la Stres la Succes”. Antreprenorii cu o cifră de afaceri de minimum 100.000 euro/an și 3 angajați se mai pot înscrie până la data de 30 noiembrie prin trimiterea formularului //bit.ly/11Vj27M la adresa 101@rbls.ro.
Antreprenori de succes și lideri de business precum Silviu Hotăran (ex-Microsoft), Dragoș Anastasiu (Eurolines), Felix Pătrășcanu (Fan Courier), Peter Barta (Fundația Post-Privatizare), Sergiu Neguț (Wanted Transformation & Fru Fru), Mihai Marcu (MedLife) formează, alături de alți membri RBL (vezi lista //bit.ly/1fcT8cJ), o echipă de mentori care pregătesc voluntar, pe baza unui plan de mentorat, antreprenori care au potențial de a duce România către o economie mai performantă.
Scopul principal al acestui program este de a ajuta companiile să treacă de la antreprenoriatul de subzistență la antreprenoriatul de profit. În procesul de planificare și de implementare al programului de mentorat, mentorul asigură mentee-ului know-how despre modul în care să gestioneze resursele existente, cum să procure alte resurse necesare creșterii afacerii, se asigură că serviciile/produsele sunt livrate la standarde de calitate care pot transforma afacerea într-una competitive și capabilă să genereze profit, în mod sustenabil.
“«De ce pro bono?», «de ce acești mentori?», «ce câștigă antreprenorii mentorați în acest program?» și «ce câștigă RBL?», sunt probabil întrebările la care le răspundem antreprenorilor.
“«De ce pro bono?», pentru că membrii comunității RBL au decis să se implice activ în remedierea economiei românești și să consilieze și să ofere un sprijin consistent antreprenorilor care au potențial de a crea un impact la nivelul economiei locale.
«De ce acești mentori?», mentorii investesc voluntar timp și bani în programele RBL, pentru a pune în funcțiune mecanismele redresării economice, iar beneficiul muncii lor se va reflecta pe termen scurt și mediu în creșterea economică.
«Ce câștigă antreprenorii mentorați în acest program?», oportunitatea de a învăța în mod direct de la oameni care conduc afaceri cu valoare dovedită în piață și cu impact economic și oportunitatea de a simți evoluția propriei afaceri într-un an.
«Ce câștigă RBL?», am fost întrebați dacă obținem fonduri europene pentru acest proiect, sau dacă suntem agenție guvernamentală. Nici una, nici alta. Scopul membrilor fondatori și al membrilor care au aderat ulterior este acela de a își uni forțele pentru a produce schimbări pozitive și de a reprezenta interesele liderilor din business din România”, declară Sergiu Neguț (Wanted Transformation), coordonatorul proiectului “101 companii de la stress la succes”.
Programul de mentorat durează un an, este individual, iar un mentor poate avea mai mulți mentees. Ședințele de mentorat constau în întâlniri, convorbiri telefonice și via Skype. Trimestrial, mentorul și antreprenorul completează un jurnal de mentorat în care notează evoluția. După prima întâlnire de evaluare a situație actuale, se creează planul de mentorat cu obiective, acțiuni, implementarea acțiunilor și este elaborată o strategie de menținere a schimbărilor realizate.
Antreprenorii selectați în program până în prezent activează în 28 de sectoare economice de la servicii la producție – IT software, comerț textile, publicitate, cercetare de piață, medical, servicii curățenie, producție, turism, instalații electrice, construcții metalice, comerț bunuri alimentare, cosmetice, servicii tipar, comerț piese auto, producție hârtie, service pompe si hidrofoare, arhitectură etc. și provin preponderent din București (47%), Timiș, Cluj, Oradea, Arad, Buzău, Brașov, Hunedoara, Prahova și Neamț.
Romanian Business Leaders
Fundația Romanian Business Leaders este o organizație apolitică, neguvernamentală și non-profit, înființată în iulie 2011. Obiectivul său este să dezvolte o platformă de acțiune și implicare socială pentru lideri din mediul privat. Scopul ultim este ca România să devină o țară mai bună pentru business-ul responsabil și, în felul acesta, pentru toți românii.
Programul “101 companii de la stres la success”
Programul “101 companii de la stres la success” face parte din direcția de susținere a antreprenoriatului. Prioritățile grupului de lucru pentru încurajarea Culturii Antreprenoriale sunt promovarea exemplelor de succes, agregarea de comunități care să permită transferul de cunoștințe și bune practici și încurajarea afacerilor noi și comunicarea, cu scopul de agregare locală și regională a antreprenorilor.
Grupul de lucru organizează “Programul Ateliere de Antreprenoriat”, a redactat „Ghidul Practic pentru Antreprenori” (//tinyurl.com/ghid-antreprenori) și a demarat 3 proiecte axate pe mentorat educarea și finanțarea antreprenorilor – „1.001 Startup-uri”, „101 companii de la stress la succes” și „Vreau să fiu antreprenor”. Pentru mai multe detalii: //tinyurl.com/101companii.
Parteneri proiect “101 companii de la stress la succes”
Business Days, Clubul Întreprinzătorului Român, Fundația Friends for Friends, Maastricht School of Management, Fundația Națională a Tinerilor Manageri, Fundația Post Privatizare, JCI România, Wall-Street.ro, CariereOnline.ro, Hub Bucharest, Consiergo.
Romanian Business Leaders are 3 direcții de dezvoltare – educația, buna guvernare, cultura antreprenorială. Detalii la www.rbls.ro.