ViewSonic Corp., lider global pe piața soluțiilor de afișare, a anunțat că a primit prestigioasa distincție de Partener Intel Titanium în cadrul noului program Intel® Partner Alliance. Acest premiu demonstrează importanța ViewSonic în alianța sa strategică cu Intel, dar și avansul tehnologic pe care îl are datorită soluțiilor sale interactive de afișare și tablelor digitale, dedicate atât educației, cât și mediului de afaceri.
“Acceptăm cu bucurie acest premiu, care reprezintă un moment important în istoria ViewSonic, căci reprezintă recunoașterea sa ca membru esențial al Intel Partner Alliance,” a spus Craig Scott, CTO la ViewSonic și Președinte la ViewSonic EME/ANZ, completând: “Parteneriatul nostru cu Intel a permis de-a lungul ultimilor doi ani să răspundem cerințelor actuale, iar soluțiile noastre inovatoare au remodelat lumea digitală atât în mediul de afaceri, cât și în educație – de la spații de ședințe, la săli de clasă și mai mult. Mai departe, vom beneficia de și mai mult acces timpuriu la tehnologiile Intel, care ne vor ajuta să dezvoltăm soluții de ultimă oră, pentru a asigura beneficiile reale de care au nevoie clienții noștri.”
ViewSonic a primit statutul de Partener Intel Titanium – cel mai înalt nivel pe care îl poate ocupa un membru al alianței – datorită colaborării cu Intel în vederea implementării inteligenței artificiale și a soluțiilor de deep learning în ecosistemul myViewBoard, dar și pentru utilizarea tehnicilor computerizate pentru a îmbunătăți experiența utilizatorilor în cazul învățământului la distanță și muncii de acasă. Soluțiile inovatoare ViewSonic în domeniul IoT corespund la rândul lor viziunii Intel în ceea ce privește dezvoltarea și promovarea de noi tehnologii, într-o lume tot mai dependentă de date. Odată cu statutul Titanium, ViewSonic dobândește acces exclusiv la resursele Intel, pentru a furniza cele mai avansate produse și soluții clienților săi.
ViewSonic colaborează cu Intel încă din anul 2018 pentru a dezvolta ecrane interactive și table digitale avansate pentru spații de lucru și săli de clasă. Printre rezultatele acestei colaborări se numără cea mai nouă soluție ViewSonic myViewBoard Sens cu inteligență artificială, care integrează setul Intel OpenVINO™, pentru a oferi recunoașterea expresiilor faciale și indexarea stării de spirit. Această soluție măsoară răspunsul emoțional al publicului, oferindu-i prezentatorului sau profesorului feedback în timp real, pe durata prezentării. De asemenea, din această colaborare au mai rezultat dezvoltarea de produse ViewBoard cu certified Soluții IoT certificate Intel® pentru Punerea pe Piață (Market Ready Solutions –Intel ® IMRS) și plugin-ul MyViewBoard pentru soluția Intel Unite®.
În calitate de partener esențial recunoscut Intel, ViewSonic își propune să ofere o tranziție ușoară și sigură către învățământ la distanță și muncă de acasă. ViewSonic continuă să colaboreze cu Intel și cu întregul ecosistem pentru a pregăti calea către o lume axată pe date mai bine conectată.