• Witmann conduce în clasamentul piloţilor cu un avans de 64 de puncte
• BMW pe primul loc şi în clasamentul constructorilor şi în cel al echipelor la 3 curse înainte de finalul sezonului
Marco Wittmann (Germania) a profitat la maximum de pole positionul obţinut la Nürburgring (Germania) şi, după o evoluţie remarcabilă de-a lungul celor 49 de tururi ale cursei, a reuşit cea de-a patra victorie a sa din acest sezon DTM. Wittmann a păstrat primul loc la start şi treptat s-a îndepărtat de adversari pe parcursul următoarelor tururi. După pit stopul obligatoriu, în care a făcut trecerea de la pneurile opţionale (de compoziţie mai moale) la cele de bază (mai dure), tânărul german – aflat la comenzile modelului Ice-Watch BMW M4 DTM – a revenit în cursă în fruntea clasamentului. Wittmann a obţinut cel de-a 63-lea succes în DTM pentru BMW Motorsport şi cel de-al 15-lea pentru constructor de la revenirea acestuia în campionat, în 2012. De asemenea, pilotul în vârstă de 24 de ani a înregistrat şi cel mai rapid tur al cursei, 1:23,175, care a reprezentat cel de-al cincilea succes al BMW Team RMG în şapte etape disputate în acest an – şi în runda din Masivul Eifel, considerată etapa de casă a echipei.
În clasamentul piloţilor, Wittmann are acum un avans de 64 de puncte faţă de cel mai apropiat rival, cu un total de 120 de puncte în contul său. Datorită victoriei lui Wittmann şi locului al şaptelea reuşit de Maxime Martin (Belgia, Samsung BMW M4 DTM), BMW Team RMG a acumulat 159 de puncte şi este liderul echipelor cu un avans de 67 de puncte. De asemenea, BMW ocupă primul loc şi în clasamentul constructorilor, cu 302 puncte.
Asemenea celor doi piloţi BMW Team RMG, Martin Tomczyk (Germania) a încheiat şi el în puncte cu modelul BMW M Performance Parts M4 DTM. Spre deosebire de Wittmann şi Martin, pilotul de la BMW Team Schnitzer a pornit cu pneuri de compoziţie mai dură (cele de bază) şi şi-a croit drum prin pluton până pe locul al optulea în cea de-a doua parte a cursei. Aceeaşi tactică nu a dat roade în cazul lui Bruno Spengler (Canada, BMW Bank M4 DTM), António Félix da Costa (Portugalia, Red Bull BMW M4 DTM) şi Joey Hand (SUA, Crowne Plaza Hotels BMW M4 DTM). Cu toţii au ratat o clasare în Top 10, încheind pe locurile al 12-lea, al 13-lea, respectiv al 14-lea.
Timo Glock (Germania) a coborât în clasament după un acroşaj cu Gary Paffett (Marea Britanie, Mercedes), ceea ce a făcut ca pilotul modelului Deutsche Post BMW M4 DTM să nu aibă nicio şansă la o clasare în puncte. El a încheiat pe locul al 17-lea. Augusto Farfus (Brazilia, Castrol EDGE BMW M4 DTM) a pierdut multe locuri în urma unei coliziuni cu Jamie Green (Marea Britanie, Audi) şi în cele din urmă a abandonat după 36 de tururi.
Jens Marquardt (director BMW Motorsport): "Aceasta a fost o nouă cursă senzaţională pentru Marco Wittmann. Încă o dată, el a reuşit o evoluţie perfectă la volanul celei mai grele maşini de pe grilă. Cel de-al patrulea pole position al sezonului reuşit sâmbătă, urmat de victoria cu numărul patru duminică: Marco şi BMW M4 DTM sunt, în acest moment, pachetul perfect. Sunt foarte mândru de el. După rezultatul dezamăgitor din calificările de sâmbătă, câţiva dintre piloţii noştri au reuşit să se claseze în puncte. Am asistat la reveniri fantastice şi palpitante din partea lui Maxime Martin şi a lui Martin Tomczyk. Chiar dacă situaţia arată foarte bine pentru Marco în clasamentul piloţilor, rămâne concentraţi la maximum. Mai sunt încă trei curse, în care se poate obţine un maximum de 75 de puncte. În numele întregii familii BMW Motorsport, aş vrea să-i dedic această victorie dintr-un week-end cu totul special lui Dieter Lamm."
Marco Wittmann (#23 BMW Team RMG, locul 1, pneuri opţional-principal): "Pole positionul şi victoria au făcut ca eu şi echipa să avem un week-end perfect la Nürburgring. Am avut un start bun, am fost lider în primul viraj şi am putut să mă distanţez rapid. Pit stopul meu a fost rapid şi perfect, iar acest lucru mi-a permis să mă menţin în frunte. Echipa a făcut o treabă fantastică. Am făcut o uşoară eroare la mijlocul cursei. Am frânat prea târziu şi a trebui să fac o fandare prin şicană. Din fericire, acest lucru nu m-a costat foarte mult timp. Spre finalul cursei, pneurile mele au început să se uzeze şi am început să fiu supus presiunii de către Mike Rockenfeller. Cu toate acestea, am reuşit să-mi apăr poziţia de lider şi să obţin victoria în cursa pe care BMW Team RMG o consideră ca fiind pe teren propriu. Sunt încântat că am reuşit să ofer băieţilor acest cadou. Aş vrea să-i dedic acest succes lui Dieter Lamm, cel care m-a introdus în familia BMW Motorsport în urmă cu câţiva ani."
Clasamente după etapa 7/10
Clasamentul piloţilor
1. Marco Wittmann 120p; 2. Mattias Ekström 56p; 3. Edoardo Mortara 56p; 6. Mike Rockenfeller 53p; 5. Bruno Spengler 42p; 6. Christian Vietoris 41p; 7. Maxime Martin 39p; 8. Adrien Tambay 36p; 9. Augusto Farfus 33p; 10. Timo Glock 33p; 11. Jamie Green 28p; 12. Robert Wickens 27p; 13. Miguel Molina 26p; 14. Paul di Resta 24p; 15. Martin Tomczyk 24p; 16. Timo Scheider 19p; 17. Pascal Wehrlein 15p; 18. Daniel Juncadella 10p; 19. Nico Müller 10p; 20. Joey Hand 7p; 21. António Félix da Costa 4p; 22. Gary Paffett 4p.
Clasamentul echipelor
1. BMW Team RMG 159p; 2. Audi Sport Team Abt 92p; 2. Audi Sport Team Abt Sportsline 82p; 4. Audi Sport Team Phoenix 72p; 5. BMW Team Schnitzer 66p; 6. Original-Teile Mercedes AMG 65p; 7. BMW Team RBM 40p; 8. Audi Sport Team Rosberg 38p; 9. BMW Team MTEK 37p; 10. EURONICS / FREE MAN’S WORLD Mercedes AMG 31p; 11. gooix Mercedes AMG 15p; 12. Petronas Mercedes AMG 10p.
Clasamentul constructorilor
1. BMW 302p; 2. Audi 284p; 3. Mercedes-Benz 121p.
2014 calendar
4 mai – Hockenheim (Germania); 18 mai – Oschersleben (Germania); 1 iunie – Budapesta (Ungaria); 29 iunie – Norisring (Germania); 13 iulie – Moscova (Rusia); 3 august – Spielberg (Austria); 17 august – Nürburgring (Germania); 14 septembrie – Lausitzring (Germania); 28 septembrie – Zandvoort (Olanda); 19 octombrie – Hockenheim (Germania).
Despre DTM.
Deutsche Tourenwagen Masters – pe scurt DTM – este cel mai popular campionat de turisme din lume. Sezonul trecut, peste 700.000 de spectatori au asistat la cele zece curse, desfăşurate pe circuite renumite din Germania şi din Europa. Campionatul reuneşte trei constructori premium de automobile – BMW, Audi şi Mercedes-Benz – în cea mai disputată competiţie sportivă. Prima echipă oficială BMW a participat la întrecere în perioada 1984-1992, interval în care a obţinut 49 de victorii şi a câştigat titlul piloţilor în trei ocazii (1984, 1987 şi 1989). În 2012, constructorul a revenit în DTM cu BMW M3 DTM, trei echipe şi şase piloţi. Imediat, BMW a câştigat cinci curse şi, la finalul sezonului, a încheiat pe primul loc în clasamentul piloţilor, al echipelor, respectiv al constructorilor. În 2013, BMW Motorsport a reuşit să-şi apere trofeul constructorilor, graţie celor patru echipe şi celor opt piloţi. Calendarul DTM 2014 este compus din nou din zece etape. Programul include trei vizite în afara Germaniei, la Budapesta (Ungaria), Spielberg (Austria) şi Moscova (Rusia). Conform tradiţiei, sezonul se încheie la Hockenheim (Germania), pe 19 octombrie.
Bilete pentru toate etapele DTM sunt disponibile aici: //www.bmw-motorsport.com/en/fan-area/dtm-tickets.html.
Cursele şi calificările sunt transmise în România pe programele DIGISport.