Joi, 17 noiembrie, la ora 18.00, la Librăria Dalles din Bucureşti, va avea loc lansarea volumului Cinematograful gol de Daniel Cristea-Enache, apărut în colecţia „Ego-Grafii” de la Polirom.
Vor vorbi:
Ileana Mălăncioiu
Eugen Negrici
Ovidiu Şimonca
Invitat special: Victor Rebengiuc
O carte uneori ironică, alteori nostalgică, adesea de un umor savuros, în care autorul adună amintiri dragi, impresii de călătorie, dar şi portrete ale unor sportivi celebri sau poveşti „din Epoca de Aur”.
„Nu ştiu cît de simpatic îi voi fi autorului dacă voi scrie: nici critic, nici ziarist, el face reportaj. Pe mulţi literaţi încă îi jenează cuvîntul, genul. Pe mine – nu. Autorul face reportaj într-un jurnal mai mult sau mai puţin intim. El este reporterul convingerilor sale politice şi apolitice, cu copilăria lui, cu tot… El face reportaj intim. Poate că e un gen nou, poate că nu – oricum, pentru că nici eu nu ţin morţiş să iradiez simpatie, nu voi da pe faţă momentele în care, la lectură, puteam să fiu prins în flagrant delict de entuziasm…“ (Radu Cosaşu)
„Cînd criticii literari se izbesc de viaţa reală sînt două posibilităţi: să se scîrbească sau să le placă. Daniel Cristea-Enache face parte din a doua categorie. Multă vreme l-am crezut crescut într-un «incubator»… M-am înşelat! «Premiantul clasei» înfulecă viaţa reală, stoarce poveşti din fascinanta banalitate şi are o plăcere nedisimulată de a se bucura.” (Ovidiu Şimonca)
Daniel Cristea-Enache (n. 19 februarie 1974) este absolvent al Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti şi doctor în filologie al aceleiaşi universităţi. În prezent este conferenţiar universitar şi consilier la Editura Polirom, pentru care coordonează colecţia „Opere“. Volume publicate: Concert de deschidere (ed. I, 2001 ; Premiul de Debut al României literare ; Premiul pentru Debut al Uniunii Scriitorilor din România ; Premiul „Titu Maiorescu” al Academiei Române ; ed. a II‑a, 2004), Sertarul Scriitorului Român. Dialoguri pe hîrtie (Polirom, 2005), Bucureşti Far West. Secvenţe de literatură română (2005), Un om din Est (2006 ; Premiul pentru Critică şi Istorie Literară al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti), Convorbiri cu Octavian Paler (2007), Timpuri noi. Secvenţe de literatură română (Cartea Românească, 2009), Lyrica magna. Eseu despre poezia lui Nichita Stănescu (2010).