Dacă v-au plăcut scrierile lui Victor Hugo, dacă doriţi să îi aflaţi gândurile, să îi descoperiţi concepţia despre viaţă, Dumnezeu, societate, valori, percepţia asupra unor alţi mari autori, dacă doriţi să citiţi o carte care cucereşte fără a fi roman ori o autobiografie clasică, tip jurnal, atunci Victor Hugo – Autobiografia mea intelectuală este cartea perfectă!
„O carte este cineva. (…)
O carte este un angrenaj. Fiți atenți la acele rânduri negre pe hârtie albă; sunt niște forțe; ele se combină, se compun, se descompun, intră unul în altul, se rotesc unul în jurul altuia, se încurcă, se descurcă, se îmbină, lucrează. Astfel de rânduri mușcă, astfel de rânduri strâng și apasă, astfel de rânduri antrenează, astfel de rânduri subjugă. Ideile sunt o rotiță dintr-un angrenaj. Vă veți simți atrași de carte. Nu vă va lăsa în pace decât după ce va fi dat un sens minții voastre. (…)
Dintre toate, marile cărți sunt irezistibile. (…)
A deschide o carte frumoasă, a-ți plăcea, a te cufunda în ea, a te pierde în ea, a crede în ea, ce sărbătoare!” (pp. 149-151)
Volumul de faţă începe cu o excelentă introducere aparţinându-i lui Alexandre Dumas – Tatăl. Acesta pune în context viaţa lui Victor Hugo, dar şi scrierile şi ideile sale. Sunt 70 de pagini care se constituie într-o completare minunată a scrierilor reunite în volum, mai ales că, aşa cum am spus, autobiografia de faţă nu este un jurnal cu viaţa lui Victor Hugo.
Dar dacă nu este jurnal, atunci ce este?
Ei bine, volumul reuneşte saşe părţi care poartă titlul de „Mormane de pietre”, în esenţă gânduri pe teme variate, cugetări, aforisme despre om, viaţă, naţiune şi multe altele. Iată doar câteva exemple:
„Îmi plac toţi oamenii care gândesc, chiar şi cei care gândesc altfel decât mine. A gândi înseamnă a fi util, înseamnă întotdeauna a te strădui să te aprolii de Dumnezeu.” (p. 80)
„Poezia include filosofia aşa cum sufletul include raţiunea.” (p. 81)
„A te lăsa ponegrit este una dintre puterile omului cinstit.” (p. 104)
„Înainte de a deveni mare în exterior, trebuie să te întăreşti în interior.” (p. 105)
„Prostia vorbeşte, adevărul acţionează.” (p. 105)
„Condiţii ale geniului: vulnerabil, inexpugnabil.” (p. 158)
„Oamenii de geniu nu au niciodată decât ziua de mâine, dar o au mereu.
A pierde partida şi a câştiga revanşa, altfel spus, a greşi în prima zi şi a reuşi în a doua – iată povestea tuturor celor care au contribuit la adevăr.” (p. 159)
iar lista citatelor ar putea continua foarte mult.
Alături de aceste „Mormane de pietre” există câteva eseuri interesante care merită amintite. În ordine (fără ca lista să fie exhaustivă), acestea vorbesc despre utilitatea frumosului, geniu, mari oameni (Shakespeare, La Fontaine, Voltaire ș.a.), despre viață și moarte, despre Dumnezeu etc. Există și un material cu o poveste, „Un ateu”, care are însă clar un mesaj transmis.
Volumul este, așadar, o incursiune interesantă în ideile lui Victor Hugo – un fel de testament al lui, alături de întreaga sa operă.
