evoluţia colegelor la CM de Handbal
Începând de duminică, 2 decembrie, TVR 2 va transmite în exclusivitate, în direct de la Toulon, meciurile disputate de România la Turneul Final al Campionatului Mondial de Handbal feminin. Echipa noastră naţională, condusă de Gheorghe Tadici, va evolua în grupa D, alături de reprezentativele Tunisiei, Chinei şi Poloniei. Campionatul va avea loc în perioada 2-16 decembrie, iar România va lupta pentru câştigarea titlului mondial, după ce, la ultimul campionat, l-a pierdut în finala cu Rusia.
TVR 2 va transmite meciurile României după următorul program:
· Duminică, 2 decembrie, 17.55: România – China,
· Luni, 3 decembrie, 19.30: România – Tunisia,
· Marţi, 4 decembrie, 21.30: România – Polonia.
Accidentată, extrema dreaptă a naţionalei României, Cristina Vărzaru, nu va putea evolua la Campionatul Mondial din Franţa, însă a fost invitată de TVR să comenteze evoluţia colegelor ei de naţională, alături de Radu Naum. Este o premieră pentru Cristina, câştigătoare a Ligii Campionilor şi vicecampioană a lumii, de a trece de cealaltă parte a tribunei, la masa comentatorilor. „Pentru mine, acest lucru este o provocare. Îmi pare rău că nu pot juca, dar mă simt bine că sunt aproape de fete în acest fel. Invitaţia TVR este de bun augur pentru ceea ce aş putea face după cariera de sportivă”, declară ea. Despre statutul ei de specialist comentator pentru TVR, Cristina afirmă : „Sunt începătoare în ceea ce priveşte comentariul sportiv, dar sper că mă vor salva cunoştinţele mele despre handbal”.
Extrema dreaptă a echipei noastre a obţinut titlul de vicecampioană mondială în 2005, este câştigătoare a Ligii Campionilor cu Viborg (Danemarca) 2006, semifinalistă europeană (2000) şi mondială (1999) şi campioană mondială de tineret (1999).
{mosloadposition user10}