Teatrul National Radiofonic organizeaza luni, 14 decembrie 2009, ora 11.00, auditia cu public a premierei „Viata pe un peron” – dupa romanul omonim al lui Octavian Paler. Scenariu radiofonic de Carol Erdos.
Evenimentul va avea loc la clubul Ramada-Majestic de pe Calea Victoriei, din Bucuresti si prilejuieste participarea actorilor si a realizatorilor spectacolului, a jurnalistilor si a tuturor ascultatorilor interesati de productiile Teatrului National Radiofonic.
Regia artistica este semnata de Gavriil Pinte. Spectacolul este realizat si prezentat in cadrul proiectului Dramaturgi romani contemporani, coordonat de Magda Dutu, si va fi difuzat in premiera la Radio Romania Cultural, duminica, 20 decembrie, ora 19.00.
In distributie: Carol Erdos, Felicia Pinte, Zoltan Octavian Butuc, Gavriil Pinte.
Regia tehnica: ing. Mirela Georgescu.
Regia muzicala: Patricia Pinte.
Regia de studio: Milica Creiniceanu.
Carol Erdos – actor la Teatrul de Nord din Satu Mare, sectia romana – este autorul scenariului si interpretul rolului principal.
In „Viata pe un peron”, prozatorul, poetul, eseistul si jurnalistul roman Octavian Paler – fondator, impreuna cu Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu s.a., al Grupului de Dialog Social – inalta o constructie speculativa, in al carei labirint urmeaza sa intram. Doua personaje, un barbat si o femeie, se intalnesc intr-o gara parasita, uitata de lume. Conturul realitatii care ii haituieste pe cei doi este destul de sters, modalitatile narative predilecte fiind acelea ale confesiunii, povestirii si dialogului pe marginea celor traite.
Romanul lui Octavian Paler construieste si analizeaza cu atentie cele doua personaje, ca sa poata privi, prin ele, lumea…
{mosloadposition user9} {mosloadposition user10}