Singurătatea, durerea, boala, nedreptatea sau eșecul sunt realități strâns legate de condiția umană. Mult mai frecvente decât momentele de fericire și serenitate, deloc „instagramabile”, nu pot fi evitate, ci – în cel mai bun caz – bine gestionate. Dar unde învățam cum să ne confruntăm cu situații de la care preferăm, de cele mai multe ori, să întoarcem privirea? În Viața este grea, volum publicat de Editura Trei, filosoful Kieran Setiya, profesor la MIT, arată „Cum ne poate ajuta filosofia să ne găsim calea”. „Uitându-mă în jur, văd suferință la o scară colosală”, spune Kieran Setiya, care dezvăluie că și-a scris cartea pe parcursul a optsprezece luni, în plină pandemie, în timp ce lumea se năruia în jurul lui.
„Sunt un filosof care scrie despre cum să trăiești, iar provocările vieții nu mi s-au părut niciodată un subiect mai urgent ca acum”. Profesorul la Massachusetts Institute of Technology propune un exercițiu de luciditate și curaj, descriind realitatea în care ne aflăm fără să-i estompeze duritatea. Umanitatea se confruntă cu urmările unei pandemii, dar și cu o „epidemie de suferință”, cu șomaj, sărăcie, disperare, se află „în toiul renașterii fascismului și în zorii catastrofei prefigurate de schimbările climatice”. Peisajul este sumbru, viața pare un teren accidentat și nimeni nu primește instrucțiuni despre cel mai bun mod să o parcurgă. Dar, deși „nu există leac pentru condiția umană”, sunt totuși căi de a trăi o viață bună. Din perspectiva filosofului de origine britanică, există un instrument care poate fi folosit cu succes în confruntarea cu adversitățile vieții, iar acela este filosofia. Însă, nu una pur teoretică, ci testată în „malaxorul experienței morale nemijlocite”.
Viața este grea este o invitație la dialog despre existența umană și cel mai bun mod de a trăi. Filosofia coboară în cetate, în ringul vieții, oferind suport și consolare celor care suferă. Combinând eseul, confesiunea, cu un stil colocvial, apropiat de cititor, cartea profesorului de la MIT tratează în cele 7 capitole tot atâtea experiențe-limită pentru oameni. Cum gestionăm în secolul 21 infirmitatea, singurătatea, doliul sau eșecul? Cât de bine (sau rău) reacționăm la confruntarea cu nedreptatea sau absurditatea? Și mai este speranța una dintre valorile pe care ne putem baza în lumea modernă?
Kieran Setiya aduce gândirea filosofică mai aproape de omul obișnuit, demonstrând că aceasta este un mod de viață și încă unul dintre cele mai bune. „Adevărul este că ar trebui să ne propunem nu să fim fericiți, ci să ne trăim viața cât de bine putem. Să ne amintim aforismul filosofului Friedrich Nietzsche: «Omul nu aspiră la fericire; asta o face doar englezul».
„Când vine vorba de suferința umană, nu există scăpare, alta, decât calea-nainte“
În societatea modernă în care „gândirea pozitivă” se află la mare cinste, Kieran Setiya spune realităților pe nume. Vorbește despre infirmitate, boală și „cum să trăim cu acest corp disfuncțional pe care-l avem”. Filosoful scrie – cu umor și profunzime – din experiența personală și cea a familiei lui și face o distincție interesantă: „Boala este biologică; suferința e, cel puțin în parte, fenomenologică, o chestiune de cum se simte viața. Este accidental, după cum spun filosofii, dacă boala face ca viața să devină mai rea sau nu”.
Vorbind despre singurătate, Kieran Setiya observă că aceasta este o problemă a societății, nu doar a indivizilor, iar calea de scăpare din ea se intersectează cu nevoile altor persoane. Surprinzător este și modul în care propune să ne raportăm la eșec. „Proiectele eșuează, iar odată cu ele și oamenii. Dar am ajuns să vorbim de parcă o persoană ar putea fi un eșec — ca și cum eșecul este o identitate, nu un eveniment determinat”, mai spune filosoful, care se sprijină și pe afirmația lui Joe Moran – „O viață nu poate fi cu adevărat un succes, cum nu poate fi nici o desăvârșită ratare; ea poate fi doar trăită”.
Kieran Setiya interpretează cele mai dure probleme ale vieții în cheie filosofică, dar făcând apel și la experiența personală, literatură sau cinematografie. Viața este grea este un „manual al încercărilor vieții, de la trauma personală până la nedreptatea și absurditatea din lume”, un ghid care să ajute la parcurgerea mai lină a terenului accidentat al existenței în lume.
În captivantul dialog despre viață și provocările ei, profesorul la MIT spune foarte clar și ce nu aduce filosofia – atingerea fericirii sau a unei vieți ideale. În schimb, poate face ca povara durerii să fie mai ușoară. Citându-l pe poetul Robert Frost, Kieran Setiya subliniază: „Când vine vorba de suferința umană, nu există scăpare, alta, decât calea-nainte”. Ultimul capitol este dedicat lucrului celui mai de preț de pe lume, în viziunea lui Diogene – Speranța. Cel care umbla pe străzile Atenei cu lumânarea aprinsă căutând zadarnic „o ființă umană autentică”, pentru care filosofia era spectacol, ceva ce trebuia trăit, nu discutat este eroul filosofic al lui Kieran Setiya. Deși nu împărtășește întru totul viziunea filosofului antic, profesorul de la MIT speră ca „în vreo himeră pe care nici visul n-o poate cuprinde” speranța și istoria să ajungă în armonie. Iar dacă sunt cititori care vor să afle mistere profunde, precum sensul vieții, spre exemplu, lucrurile sunt simple: „… răspunsul e în Capitolul 6″, precizează autorul, oferind o mostră de umor tipic englezesc.
