Kate Atkinson
Editura ART
Ursula Todd este un copil care moarte la naștere, moare apoi la scurt timp după naștere, apoi iar în adolescență și așa mai departe. De fiecare dată primește o nouă șansă. O nouă viață.
Are posibilitatea de a face lucrurile diferit, de a lua alte hotărâri. Te-ai gândit vreodată cum ar fi dacă ai putea lua viața de la capăt într-un anume moment, procedând în alt mod decât ai făcut-o prima oară? Cum ar fi dacă ai avea noi oportunități, mai ales atunci când existența nu este ușoară și problemele apar la tot pasul?
Povestea Ursulei începe în noiembrie 1930 și continuă cu perioada Primului Război Mondial, cu perioada interbelică, cu cel de-al Doilea Război Mondial și cu primii doi ani după acesta. Romanul devine astfel prilej pentru Kate Atkinson de a ne transpune în acea epocă, cu toate frământările ei, cu viața caracteristică, cu micile bucurii și tristeți. Saga unei familii devine parte din marea istorie universală.
Interesante sunt și ipostazele în care este întâlnită Ursula (ajunge, de pildă, în cercul apropiaților Evei Braun și a lui Hitler), dar și modul în care sunt zugrăvite Anglia (Londra) și Germania nazistă.
Psihologia personajelor este și ea atent urmărită și bine redată, astfel încât romanul, chiar dacă are 580 de pagini, se citește cu interes și repede, scenele de dialog fiind numeroase și îmbinându-se perfect cu momentele de introspecție, cu trimiterile la trecut și cu descrierile relevante.
Viață după viață este un roman care te pune pe gânduri, care te face să te uiți în urmă la propriile alegeri și să te întrebi: „Ce-ar fi fost dacă…?” Romanul a fost răsplătit cu Premiul Costa 2013 și a primit numeroase aprecieri. The Guardian îl consideră „cea mai ambițioasă și captivantă” lucrare a autoarei de până acum, iar despre Atkinson aceeași publicație afirmă că este o „scriitoare excepțională”.
„O rafală de aer rece, un suflu de gheață pe pielea proaspăt expusă. Făr veste, s-a trezit în exteriorul interiorului, iar universul ei familiar, umed, tropical, s-a evaporat subit. Expusă elementelor. Un crevete curățat de carapace, o nucă scoasă din coajă.
Nici o suflare. Lumea întreagă redusă la asta. O singură suflare.” (p. 12)
