Situată în una dintre cele mai accesibile zone ale Bucureștiului, zona Foișorului de Foc, clinica veterinară Vet Medical Center a fost înființată la începutul anului 2012 pentru a întâmpina nevoile prietenilor noștri necuvântători, iar începând cu luna mai 2012, Vet Medical Center te așteaptă în spațiul on-line, pe www.ClinicaTaVeterinara.ro, cu ghiduri de îngrijire și multe alte informații utile pentru posesorii de animale de companie, alături de un pet-club a căror membri pot beneficia de o mulțime de surprize, reduceri și programe educative.
“Tot ceea ce facem la Vet Medical Center este din pasiune pentru această meserie extraordinară, în care avem privilegiul să îi alinăm pe cei care ne sunt alături necondiționat și pentru satisfacția pe care o simțim în momentul în care le redăm starea de confort și de bine. Misiunea noastră se bazează pe acest lucru și mărturie ne stau sutele de cazuri rezolvate. Am ales să ne dedicăm tot timpul prietenilor noștri necuvântători, motiv pentru care clinica este deschisă non-stop pentru urgențe.” spune dr. Anca Băjenaru, fondatoarea clinicii.
La Vet Medical Center găsești servicii medicale complete, ceea ce presupune că orice procedură se efectuează în cadrul clinicii, iar rezultatele diferitelor analize sunt obținute în cel mai scurt timp.
O latură aparte pe care se pune accentul în Vet Medical Center este reprezentată de prevenția, diagnosticul și terapia din cancer, echipa fiind motivată de multitudinea de cazuri (1 din 4 câini și pisici cu vârsta de peste 10 ani diagnosticate cu neoplazii) și determinată de faptul că în cele mai multe situații acestea sunt fie tratate necorespunzător, fie condamnate la moarte. “Ne-am propus să schimbăm acest aspect în România. Chiar dacă sunt momente în care simțim că demersul nostru va dura ani de zile, într-un final vom reuși. Motivul pentru care suntem atât de hotărâți este foarte simplu: SE POATE! Am fost martora unor rezultate extraordinare în stagiile de practică pe care le-am făcut în cele 2 clinici din Marea Britanie și din Scoția. Și animalele noastre de companie merită o șansă, iar atâta timp cât calitatea vieții este bună nu ne împiedică nimic să facem totul posibil pentru ele.” adaugă hotărâtă dr.
Băjenaru.
Clinica dispune totodată de un spațiu de internare destinat recuperării și îngrijirii animalelor și de o ambulanță veterinară complet echipată, putând asigura atât măsurile de prim-ajutor și transportul pacienților, dar și consultații la domiciliu.
“Locația este importantă pentru proprietarii de animale, însă ne-am gândit și la cei care nu sunt din București. Pentru toți iubitorii de animale, am înființat o pagină pe Facebook, www.Facebook.com/VetMedicalCenter unde îi așteptăm cu întrebări, prezentare de cazuri, concursuri și multă voie-bună.” adaugă dr. Băjenaru.
La Vet Medical Center suntem o echipă tânără și entuziastă, dar cu o experienţă bogată în domeniul veterinar, cumulată în peste 10 ani de practică medicală în cabinete veterinare de top din România, dar și în stagiile de pregătire specială făcute în cadrul celor mai bune clinici veterinare și spitale universitare din Marea Britanie, Scoția și Italia (Anca Băjenaru stagiu de pregătire practică la VRCC – clinică de referință în oncologie veterinară și medicină de urgențe din Londra, Marea Britanie, 2010, stagiu de oncologie la Facultatea de Medicină Veterinară din Edinburgh în 2011, dr. Daniel Ivan un an de studii universitare la Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul Universității din Bologna, Italia, unde a urmat cursuri intensive de anesteziologie, chirurgie și neurologie).
Pentru că medicina este într-un progres continuu, iar noi ne-am propus să-i ținem pasul, investim în educația continuă prin participarea în mod constant la cele mai prestigioase seminarii, congrese și workshop-uri naționale și internaționale (WSAVA, FECAVA, AMVAC, SEVC, BSAVA), ca să putem afla și aplica cele mai noi și de succes tehnici de diagnostic și tratament pentru pacienții noștri.