de sanatate inscrise pe produsele alimentare sunt precise
Ieri, în cadrul unei reuniuni a Comitetului permanent pentru lanțul alimentar și sănătatea animală, statele membre au susținut proiectul Comisiei Europene privind un regulament de adoptare a unei liste de mențiuni de sănătate autorizate pentru a fi utilizate pe produsele alimentare.
Comisarul pentru sănătate și consumatori, John Dalli, a făcut următoarea declarație:
„Salut decizia importantă de astăzi. Consumatorii au dreptul la informații precise și de încredere pe etichetele produselor alimentare pentru a putea să facă alegeri mai sănătoase. În ceea ce privește mențiunile de sănătate, asigurarea veridicității și preciziei acestora este de o deosebită importanță. Această măsură, odată ce a fost aprobată de Parlamentul European și de Consiliu, va ajuta autoritățile naționale să asigure un nivel ridicat de protecție a consumatorilor.”
Consumatorii se pot aștepta să nu fie induși în eroare de mențiuni nefondate, exagerate sau neadevărate. Mențiunile permise au fost supuse unei evaluări științifice riguroase și sunt acum mai precise cu privire la beneficiile pentru sănătate. Dar operatorii economici se bucură de o anumită flexibilitate în comunicarea mențiunilor de sănătate pentru a facilita înțelegerea acestora.
Comisarul Dalli a concluzionat: „Aș dori să reamintesc că protecția consumatorilor este obiectivul principal al Regulamentului privind cerințele nutriționale și de sănătate. Consumatorii tind să supraestimeze valoarea produselor alimentare pe care sunt înscrise mențiuni. Avem acum instrumentele necesare pentru curățarea pieței de mențiunile de sănătate care atribuie produselor beneficii de sănătate nefondate și înșelătoare.
Mențiunile înșelătoare reprezintă, de asemenea, o concurență neloială, care dezavantajează majoritatea operatorilor economici din sectorul alimentar care încearcă să asigure consumatorilor informații corecte pentru a face alegeri documentate. Această măsură va oferi o mai bună claritate, cu reguli armonizate pe întreg teritoriul UE”.
A se vedea, de asemenea, MEMO/11/868
E.C.C.- Net este alcătuită din centrele europene pentru consumatori din 29 de ţări (27 state membre ale U.E., plus Norvegia şi Islanda), şi este co-finanţată de Direcţia Generală de Sănătate şi Protecţia Consumatorilor a Comisiei Europene şi de către fiecare dintre statele membre. Scopul reţelei este de a crea încrederea în piaţa internă europeană, oferind consumatorilor informaţii utile în privire la drepturile lor, consiliere şi ajutor în achiziţii transfrontaliere.
În Europa, „Reţeaua Centrelor Europene ale Consumatorilor ", îi ajută pe consumatori în ceea ce priveşte problema cumpărăturilor transfrontaliere. //ec.europa.eu/consumers/ecc/index_en.htm.
În România, „Centrul European al Consumatorilor ", oferă consumatorilor o gamă variată de servicii, de la informarea asupra drepturilor lor, la oferirea de consultanţă şi sprijin în rezolvarea problemelor pe care le întâmpină. //www.eccromania.ro/.