Vescan lansează cea mai sinceră piesă din cariera sa, Muzică Sau Nebunie II (100 versuri), împreună cu un videoclip care îl surprinde pe artist în starea sa autentică.
Piesa face parte din albumul lui Vescan ce urmează să fie lansat în toamna acestui an, „Muzică Sau Nebunie”.
Piesa a fost scrisă de Vescan, iar compoziția și producția au fost realizate de Mahia Beldo. „Astăzi lansez poate cea mai sinceră piesă Vescan din întreaga carieră. MuzicăSauNebunie II spune povestea vieții mele încă de la primele vise și primele sentimente față de muzică, de asta n-am reușit să mă opresc din scris și această piesă are 100 de versuri!”, ne-a declarat Vescan.
Videoclipul a fost filmat de SAN, iar producția a fost realizată de Loops Production.
„La filmările clipului ne-am dat seama, atât eu, cât și San, ce înseamnă 100 de versuri filmate! Dar totul a decurs mai mult decât bine și natural!”, a mai adăugat artistul.
Recent, Vescan a lansat piesa-imn a acestei veri, „Pierde Tot Anu’”, alături de Noaptea Târziu, piesă care, de asemenea, face parte din albumul „Muzică Sau Nebunie”.
Ultima piesă lansată de Vescan este „Am Uitat Să Mai Fim Oameni” și face parte din proiectul său #PrinOchiiVoștri, unde fiecare piesă este bazată pe subiecte propuse de către fani.
Anul acesta, Vescan a lansat și piesa ”Tăcerea”, în colaborare cu Nicoleta Nucă, piesă ce a depășit 4 milioane de vizualizări pe YouTube.
Anul trecut, Vescan a lansat „Ce-o fi, O Fi”, în colaborare cu Mira, o piesă care a cucerit topurile radio și TV, cu peste 30 de milioane de vizualizări pe YouTube.