În seara de 24 aprilie, de la ora 18:30, Opera Națională București va găzdui vernisajul performativ al celei mai recente serii de lucrări de pictură, cuprinse într-o colecție numită “Refugiu în distopie“, sub semnătura artistului scenograf Marian Văsii. Nairam. Prezenta colecție marchează posibilități la limită și devine un purgatoriu al unei realități posibile, un “Cântec Mut” (Tudor Arghezi) și / sau o Cutie a Pandorei.
Seara va fi deschisă de DJ With No Name care va îmbrăca tablourile cu ritmuri alese, muzică moleculară și o tendință cinematografică de abordare a sunetelor iar actul artistic va fi urmat de un concert live cu trăsături galactice, încununat de trei voci vibrante: Anadi, Cristina Pleșa și Daria Oprea, acompaniate de Dan Bănică la chitară. Astfel, tablourile vor căpăta spațiu muzical, vibrație și voci pentru ca experiența vernisajului să fie una 360. După concert, talentatul DJ Șerban Blebea (Sherby) va invita publicul dincolo de stratosferă într-un hype de mixaje tonice.
Într-o arie simbolistă cu note moderniste, colecția “Refugiu în distopie” împletește valori academice cu sete anarhistă într-un limbaj contemporan din care rezultă o estetică distopică. Fiecare tablou are un apendice, asemenea nouă – pot exista atât împreună cât și separat. Totodată, decorativul, colajul, instalația sunt instrumentele cu care artistul alege să își compună și să își recompună întregul demers artistic din poziția de artist vizual – scenograf.
Lucrările nu sunt construite pe filieră academică în așa fel încât să poată fi catalogate drept o serie de diptice (lucrare formată din două bucăți). Privitorii vor putea vedea o singură lucrare / tablou formată din două unități care, deși sunt estetic apropiate, nu fac același corp ci reprezintă terțe posibilități care se dovedesc distopice. Tot acest puzzle agreat de ochiul privitorului face nota unei distopii acceptate, ceea ce ridică alte semne de întrebare vis-à-vis de moravurile în care trăim.
“Artă? Pentru că asta am dorit dinainte de mine, pentru datul din veacuri, pentru scriitură, pentru educație, pentru empatie, pentru că suntem aici și trăim ori supraviețuim (încă), pentru catharsis, din dragoste pură, nebunie, credință și căință!”, spune artistul.
Scenograful Marian Văsii. Nairam are o carieră artistică dispusă pe două decenii, după ce a absolvit Facultatea de Arte Decorative și Design / secția Scenografie în cadrul Universității de Artă București – profesor coordonator Scenograf Roxana Ionescu, secția Arhitectură – Design a liceului de Artă „Hariclea Darclee” Brăila – profesor coordonator Aurel Manole, cursul de Grafică și Pictură, mentor Hugo Mărăcineanu, în cadrul cenaclului COLOANA H și școala de Artă „Vespasian Lungu” Brăila, secția grafică, profesor coordonator – Constantin Boer Dondoș. A activat peste 10 ani ca scenograf în teatrul românesc independent și de stat și ca artist vizual în expoziții de aproape 20 ani. A semnat scenografia muzeului multi-media “Schighișoara Tales” din Sighișoara.
La granița între surealism și expresionism, Marian Văsii a găsit acest exercițiu contemplativ cu estetica aferentă. Seria de tablouri a fost începută în 2021 pentru expoziția Fusion Arts de la Palatul Noblesse și elaborată în cadrul expoziției personale de la ArtHub (2022) – Nairam. OniriQue Tehnicolor. Un triptic din serie a putut fi văzut în 2022 și la galeria neconvențională Celula de Artă și o colecție de 100 de lucrări de artă originale au fost disponibile publicului amator de artă contemporană în format neconvențional în cadrul proiectului Art Machine, automatul de tip vending machine inițiat de gruparea artistică Pastila Roz și amplasat în București, în Cărturești Parklake