Our website use cookies to improve and personalize your experience and to display advertisements(if any). Our website may also include cookies from third parties like Google Adsense, Google Analytics, Youtube. By using the website, you consent to the use of cookies. We have updated our Privacy Policy. Please click on the button to check our Privacy Policy.

Vernisajul expoziției Gorzo | Rasovszky – Izvorul 2

Vineri 1 iulie, începând cu ora 19, vă invităm la Aiurart (Lirei 21, Bucureşti) la vernisajul expoziției: Gorzo / Rasovszky – Izvorul 2

Izvorul 2
Dumitru Gorzo / Gheorge Rasovszky
01.07 – 17.09.2016
Aiurart Contemporary Art Space | Lirei 21, București
Vernisaj: vineri 1 iulie, ora 19:00
Facebook event: aici
 

„Izvorul 2 (blagoslovit de Dumitru și de Gheorghe la Aiurart în vara lui 2016) nu este totuna cu STEGULEȚUL ALB care simbolizează în mod greșit ideea de a face pace cu cineva sau de a capitula în fața unei armate iluzorii compuse în general din pitici culturali călare pe intuiții vlăguite care obosesc mai repede decît secolul ăsta în care orice avanpost ascunde un post curent post intelectual fiindcă noi deschidem drumul către normalitate fără să utilizăm acest minuscul (dar gonflabil) cal troian apanaj al celor celor care duc mapa, terorizează și teoretizează absolutul, au mintea tristă și ochii injectați de raliuri vizuale.

L-am întrebat pe Gorzo dacă în artă e mai bine să fii vegan, vegetarian sau carnivor (spre deosebire de mine el umblă prin toată lumea eu mă duc doar la pescuit).

Mi-a spus că în artă ești mai mult vapor, încarci într-o parte, descarci în alta, nu înțelegi mare lucru și o iei de la capăt, capeți rutină și eventual pretenții; ești călcat în picioare de diverși. Ce-i drept, tu calci oceane și balene! După o clipă de gîndire m-a întrebat: dacă ar fi să adaugi un organ corpului uman, cum ar arăta și unde l-ai pune?

Nu vreu să mă complic, i-am răspuns, aș repune în drepturi al treilea ochi, adică în mijlocul frunții, unde îi este locul, mi-ar place să fie activ noaptea ca să doarmă sigur ăilalți și obligatoriu să fie albastru. Și treaz cum spuneam, fiindcă stegulețul alb este trucul cu care ești vizitat deobicei pe neașteptate, sau mai rău, cu trîmbițe și surle.

Altfel spus, cutuma spune că odată călcați de ei ești de fapt în război, deși ei fîlfîie mereu un steguleț alb.

Șii de ce ar fi bine sa moară pictura?, a venit ca o adiere întrebarea lui Gorzo.
Mi-a spus un pompier, i-am șoptit, că dacă pictura nu mai arde înseamnă că nu mai interesează și trebuie să moară (oricum e transcedentală, se reîncarnează etc). Am reflectat și cred că ar trebui folosită o ghilotină, mecanică, electrică, sau ceva de genul ăsta, în orice caz o instalație. Important sau neimportant este că zbaterea-dezbaterea nu aduce sculptura în discuție și nici măcar pictura în sine ca matriță ancestrală, ci proteinele conținute de pictură, care sînt atît de necesare unui mod de viață echilibrat.”

By Liliana K

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

No widgets found. Go to Widget page and add the widget in Offcanvas Sidebar Widget Area.