Compania a vândut mai multe cărămizi în regiune, în ciuda unei scaderi în ceea ce priveşte construcţia de case noi
Producătorul de cărămizi Wienerberger, liderul mondial şi cel mai important producător de pe piaţa din România, a raportat o creştere de 18% a vânzărilor de cărămizi şi de 25% a livrărilor de pavaje în prima jumătate a acestui an într-o zonă în care numărul caselor noi construite s-a diminuat constant.
Compania Wienerberger a înregistrat în perioada iulie 2010- iulie 2011 venituri totale în Sud-Estul Europei de 273 milioane de euro, avansul faţă de iulie 2009 – iulie 2010 fiind de 17%. În acelaşi interval profitul operaţional al companiei s-a majorat cu 45% în această regiune ajungând la 44 milioane de euro. Aceste rezultate reflectă activitatea de pe pieţele din Polonia, Cehia, Rusia, Finlanda, Statele baltice, Ungaria, Bulgaria, România şi alte state mici din Estul Europei. Volumul lucrărilor de construcţii s-a diminuat cu 4,7% în România în prima jumătate a anului potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
La nivel global veniturile companiei au crescut în primele şase luni ale acestui an cu 19% până la 986 milioane de euro. Profitul operaţional s-a majorat cu 58% de la începutul anului ajungând la 123 milioane euro. Veniturile producătorului de cărămizi au fost susţinute de o mai bună utilizare a capacităţilor de producţie instalate, de un management strict al costurilor şi de majorarea preţurilor cărămizii. Preţurile au crescut cu aproximativ 1% în perioada menţionată.
“Aceste rezultate dovedesc că suntem pe drumul cel bun. Succesul nostru are la bază o focusare pe marketing şi pe vânzarea de produse inovative şi eficiente energetic. Rezultatele au fost influenţate şi de măsurile anterioare de reducere, dar şi de achiziţiile care ne-au îmbunătăţit poziţia în piaţă” a explicat Heimo Scheuch, CEO Wienerberger AG.
Trendul pozitiv se aşteaptă să se menţină şi în a doua parte a anului în special pe pieţele din Vestul Europei, în Polonia, Cehia şi Rusia. Compania vede o importantă oportunitate de creştere în livrarea de produse prietenoase cu mediul care să ajute la reducerea pierderilor de energie a clădirilor.