Au rămas mai puțin de trei luni până la cel mai mare eveniment internațional de dansuri latino și experiențe urbane din zona Moldovei – Ven Ven International Festival, care pune România pe harta dansurilor latino din Europa. Organizat la Iași de Asociația Dansatorilor Latino, în perioada 19-22 octombrie 2023, prima ediție a festivalului ar putea atrage peste 2500 de participanți, iar cei care nu s-au pregătit încă din punct de vedere sportiv – amatori și profesioniști – o pot face cât încă mai este timp.
Adrian y Anita și Sangre Latino (pentru Salsa), Sergio&Ana și Pablo&Raquel (pentru Bachata) sau Jack&Sara și Bonifacio (pentru Kizomba) sunt doar câteva dintre numele foarte cunoscute de artiști și performeri internaționali, care și-au confirmat deja participarea la Ven Ven International Festival, alături de artiști români, reprezentanți ai școlilor de dans de top din România. Totodată, evenimentul va fi marcat de concertul de Bachata susținut de Dani J și de o mulțime de petreceri animate de către DJ internaționali și naționali.
„Ne așteptăm ca participanții să profite din plin de acest festival. Vom organiza atât workshop-uri cu diferite tematici, destinate dansatorilor, cât și petreceri specifice, care să aducă un plus de originalitate evenimentului. Intenția noastră este să organizăm anual un astfel de festival la Iași”, spune Marius Turcu, cofondator D.A. Dance Company, una dintre școlile care fac parte din Asociația Dansatorilor Latino. De altfel, Marius Turcu a înființat această școală în urmă cu șapte ani, împreună cu partenera sa de dans, Elena Radu, cei doi fiind cunoscuți și ca Dansatorii Anonimi.
Conceptul în jurul căruia a fost creat întregul eveniment este „Atracția urbană”, accentuând și mai mult nevoia de a conștientiza importanța unui festival de acest gen, potrivit pentru orice vârstă. Festivalul se va desfășura în cadrul Centrului de Evenimente Agora din Iași, unde sunt puse la dispoziție și alte atracții prin turul cultural sau gastronomic. Cei care vor participa sunt așteptați să vină atât din România și Republica Moldova, cât și din alte țări europene.
Potrivit datelor Asociației Dansatorilor Latino Iași, românii au început să fie din ce în ce mai interesați de acest tip de relaxare, prin dans, iar stilurile latino au devenit tot mai solicitate în rândul celor care trec pragul școlilor de dans.
„În România, în ultimii cinci-zece ani, fenomenul acesta a luat amploare. Și va continua. Este o formă foarte bună de a petrece timpul liber, cu o mulțime de beneficii fizice si psihice. Lista de beneficii, la fel ca în orice sport, este foarte lungă, însă credem că atracția principală este posibilitatea de socializare, prin mișcare și muzică, într-o comunitate care are aceleași scopuri”, mai spune Marius Turcu. În cazul particular al școlii Dansatorilor Anonimi (D.A. Dance Company), unde au trecut pragul sute de cursanți de-a lungul timpului, cursurile de dans se adresează adulţilor, mulţi dintre cei înscriși venind din corporații. Costul unui abonament lunar ajunge, în acest caz, la 150 de lei pentru opt şedinţe de dans.
La modul general însă, în acest domeniu, tarifele variază de la o școală la alta, precum și de la un oraș la altul și pot ajunge la 200 de lei sau chiar mai mult. Iar dacă cei care vin la cursuri se pregătesc să devină profesioniști, costurile cresc proporțional cu munca depusă, antrenamentele fiind mult mai complexe, reiese din aceleași date ale Asociației Dansatorilor Latino Iași.
Asociația Dansatorilor Latino Iași a fost înființată la inițiativa antreprenorului Romică Ursu, împreună cu reprezentanții a patru dintre cele mai mari școli de dans și coregrafie din N-Estul României – Universul Latino, D.A. Dance Company, Magnitude Dance și Enoa Dance Art. Prin organizarea Ven Ven International Festival, cele patru școli devin punct de reper pentru toți iubitorii de dansuri latino, la nivel local și internațional.
La prima ediție din octombrie, organizatorii se așteaptă să reunească la Iași peste 2500 de participanți.