Pentru al treilea an consecutiv, VEKA România organizează concursul naţional de fotografie #lafereastramea. În perioada 23 august – 30 septembrie, românii vor putea realiza, alături de VEKA, „Atlasul României frumoase de la fereastra noastră”. Autorii fotografiilor câştigătoare se vor bucura de o vacanţă all inclusive în România, de o mini-cameră Lomography, precum şi de numeroase seturi de genţi de voiaj şi seturi de accesorii de călătorie.
VEKA România şi-a propus să descopere frumuseţile ţării noastre văzute de la ferestrele românilor, printr-o nouă ediţie a concursului naţional de fotografie #Romania #lafereastramea. Astfel, toţi românii pasionaţi de arta fotografică şi care vor surprinde în imagini cele mai frumoase locuri, clădiri, monumente, peisaje sau chiar persoane, vor putea intra în competiţie.
„Ideea concursului s-a născut din convingerea că fereastra nu reprezintă doar un simplu obiect necesar în structura casei, ci poate deveni foarte uşor, prin imaginaţie şi un strop de creativitate, cadrul perfect în care poţi imortaliza locuri inedite, oameni deosebiţi ori peisaje extraordinare. Prin acest concurs ne dorim ca, prin intermediul tuturor românilor care doresc să se alăture iniţiativei VEKA, să întregim atlasul unei Românii frumoase văzută prin imagini surprinse de la fereastră.”, a spus Alexandru Oancea, Marketing Manager VEKA România.
Contribuie la realizarea „Atlasului României frumoase de la fereastra noastră”
VEKA îi invită pe toţi românii pasionaţi de fotografie să îşi pregătească obiectivele foto sau telefonul mobil şi să surprindă imagini cu România frumoasă, văzută de la fereastră.
Paşii pentru înscrierea în competiţie:
• Accesează www.fereastraveka.ro/lafereastramea şi completează formularul de înscriere cu datele tale.
• Urcă o fotografie în care să surprinzi de la fereastră un loc din oraşul tău (monument, piaţă, o priveliște sau o persoană) care să exprime tema România frumoasă. În fotografie trebuie să încadrezi şi profilul ferestrei.
• Fotografia ta va fi aprobată şi o vei putea distribui pe Facebook cu hashtag-urile #Romania #lafereastramea #VEKARomania pentru a-ți îndemna prietenii să o voteze.
Pentru mai multă inspiraţie, concurenţii pot accesa galeria de imagini pusă la dispoziţie pe platforma de concurs. Mai multe fotografii înscrise înseamnă mai multe şanse de câştig.
Premii de clasa A
Autorii fotografiilor câştigătoare vor fi răsplătiţi cu premii pe măsură:
• Marele premiu – o vacanţă all inclusive într-o locaţie din România
• Premiu special – o mini-cameră Lomography
• Premii bilunare – 3 seturi de genţi de voiaj
• Premii săptămânale – 5 seturi de accesorii de călătorie.
Mai multe detalii privind modalitatea de înscriere în concurs, criteriile de jurizare şi premiere sunt disponibile pe www.fereastraveka.ro/lafereastramea şi în regulamentul oficial al campaniei.