Sociologul Vasile Dâncu şi europarlamentarul PD-L Traian Ungureanu sunt invitaţii emisiunii „Eu cine votez?” ce debutează online joi la ora 15,00, pe REALITATEA.NET.
Campanie electorală pe televizoare, radiouri şi în ziare, campanie pe stâlpi, în pieţe şi săli de cultură. Politică peste tot. REALITATEA.NET şi VoxPublica intră şi ele în caragialescul alegerilor prezidenţiale cu o nouă emisiune online moderată de jurnalistul Costi Rogozanu, „Eu cine votez?”.
Primii invitaţi ai videochat-ului, ce se desfăşoară joi de la ora 15,00, sunt fostul lider al Grupului de la Cluj din PSD, sociologul Vasile Dâncu, şi europarlamentarul PD-L Traian Ungureanu. Timp de o oră cele două personalităţi prezente în studio vor discuta despre şansele candidaţilor la Cotroceni, despre cum privesc românii viaţa prin grila chestionarului lui Proust – experiment aplicat recent de institutul condus de Dâncu, despre sondaje şi strategii electorale.
{mosloadposition user10}