Varujan Vosganian va participa, cu sprijinul Institutul Cultural Român, la Festivalul de literatură de la Mantova (7-11 septembrie 2011), unul dintre cele mai aşteptate şi mai apreciate evenimente culturale din Italia.
Astfel, vineri, 9 septembrie, la ora 11.15, la Palatul Aldegatti din Mantova (Italia), Varujan Vosganian va dialoga cu scriitorul sîrb Dragan Velikic, despre scris, identitate, raportul trecut-prezent, ororile regimurilor totalitare, relaţia cultură-politică etc. Evenimentul va fi moderat de scriitorul şi eseistul Luca Rastello.
Festivalul de literatură de la Mantova a debutat în anul 1997 şi este astăzi unul dintre cele mai aşteptate şi mai apreciate evenimente culturale din Italia: cinci zile de întîlniri cu scriitorii, lecturi, spectacole, concerte cu artişti veniţi din întreaga lume.
Participanţii la acest festival sînt scriitori de renume internaţional, voci importante ale literaturii emergente, reprezentanţi ai generaţiilor tinere de autori, precum şi eseişti, muzicieni, artişti etc.
Printre participanţii la ediţia din acest an se numără autori precum: Alessandro Baricco, Erri de Luca sau Ala al Aswani.
Pentru a vizualiza întregul program de evenimente din cadrul Festivalului de literatură de la Mantova, click aici: //www.festivaletteratura.it/eventi.php.
Tot în Italia, însă în oraşul Rovereto de data aceasta, sîmbătă, 10 septembrie, începînd cu ora 17.00, Varujan Vosganian va participa la o discuţie pe tema "Mediterana fantasmelor şi soaptelor. Genocidul armenilor", ocazie cu care va lansa versiunea italiană a romanului Cartea şoaptelor, Il libro dei susuri, apărută de curînd la Keller editore, în traducerea Anitei Bernacchia. Evenimentul va avea loc în cadrul Festivalului "Oriente Occidente – Rincontri di cultura a Rovereto" (1-11 septembrie 2011).
Mai multe detalii despre Festivalul "Oriente Occidente – Rincontri di cultura a Rovereto": //www.orienteoccidente.it/.
Cartea şoaptelor este una dintre cele mai apreciate şi mai premiate cărţi din anul editorial 2009. La numai trei luni de la apariţia romanului în colecţia “Fiction Ltd.”a editurii la Polirom, editura Pre-Textos (Valencia, Spania) a achiziţionat drepturile de publicare a acestuia în limba spaniolă. El libro de los susurros a apărut la începutul anului 2011, în traducerea lui Joaquín Garrigós, şi a avut succes atît la public, cît şi la critica literară.
Romanul este în curs de apariţie în germană, la prestigioasa editură austriacă Paul Zsolnay, în ebraică, la Hakibbutz Hameuchad Publishing House Ltd., în armeană, dar şi în suedeză, la editura 2244, lansată de grupul editorial Bonnier în mai 2011 şi specializată în literaturile din zona Mării Negre – în principal literatură română.
Mai multe detalii despre Cartea şoaptelor, pe siteul editurii Polirom: //www.polirom.ro/catalog/carte/cartea-soaptelor-3433/.
Varujan Vosganian este preşedintele Uniunii Armenilor din România şi vicepreşedinte al Uniunii Scriitorilor. Este senator de Iaşi şi între decembrie 2006 şi decembrie 2008 a fost ministru al Economiei şi al Finanţelor.
Mai multe detalii despre autor, aici: //www.polirom.ro/catalog/autori/vosganian-varujan/.
Vizitaţi şi pagina de web a romanului Cartea şoaptelor: //carteasoaptelor.ro/.